Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită oficială în Turcia, la invitația președintelui Recep Tayyip Erdoğan

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită oficială în Turcia, la invitația președintelui Recep Tayyip Erdoğan

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație de miniștri, merge marți la Ankara, într-o vizită oficială, la invitația președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

„Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de o delegație de miniștri, se va afla marți, 21 mai 2024, la Ankara, într-o vizită oficială, la invitația președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. Vizita oficială constituie un moment cheie de la stabilirea Parteneriatului Strategic între România și Turcia, în decembrie 2011, prin operaționalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul ședințelor comune de guvern. Consiliul va fi coordonat de prim-ministrul României și de președintele Republicii Turcia și va avea rol catalizator pentru consolidarea cooperării în domenii strategice de interes comun, dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate palierele, dar și extinderea colaborării în cadrul cooperării regionale. Declarația politică include și crearea unui mecanism de dialog bilateral, respectiv „Grupul de dialog politic” la nivelul MAE, sub coordonarea miniștrilor de externe”, anunță Executivul.

Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei, miniștrii care îl vor însoți pe prim-ministrul vor avea întrevederi cu omologii lor turci în vederea dezvoltării proiectelor comune dintre cele două state. Vor fi semnate şi o serie de Acorduri și Memorandumuri de Înţelegere privind cooperarea sectorială în domenii precum securitate socială, IMM-uri, turism, aspecte funcționale privind activitatea misiunilor diplomatice ale celor două țări și urbanism.

„Lansarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt subliniază angajamentul României și al Turciei de a întări relațiile bilaterale atât în plan politic, cât și economic, pilon de bază al cooperării noastre. Turcia este principalul partener comercial non-UE al României și prima destinație extra-comunitară a exporturilor românești. Prin viitoarele proiecte în energie, transporturi, agricultură, industrie agroalimentară și de apărare ne-am propus să creștem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În contextul vizitei oficiale, șeful Executivului de la București va depune o coroană de flori la Mausoleul dedicat președintelui fondator al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, din cadrul complexului Anıtkabir din Ankara și va participa la dineul de lucru oferit în onoarea delegației române de președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.

Alături de șeful Executivului, vor participa viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul justiției Alina Gorghiu, ministrul educației, Ligia Deca, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Veștea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Simona Oprescu, președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, potrivit Mediafax.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
24.3 ° C
24.9 °
22.8 °
68 %
2.6kmh
0 %
sâm
37 °
Dum
38 °
lun
36 °
mar
34 °
mie
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii