Premierul Marcel Ciolacu: „În fiecare minister să existe o singură structură de emitere electronică a avizelor și autorizațiilor”

Premierul Marcel Ciolacu: „În fiecare minister să existe o singură structură de emitere electronică a avizelor și autorizațiilor”

Premierul Marcel Ciolacu a cerut, astăzi, miniștrilor, în ședința de Guvern, să prezinte propuneri de reorganizare astfel încât, în fiecare minister, să existe o singură structură de emitere electronică a avizelor și autorizațiilor.

„Este nevoie de soluții urgente pentru a nu mai pune oamenii pe drumuri. Cetățenii, oamenii de afaceri, primarii și toți cei care au nevoie de avize și autorizații trebuie să știe că le pot ridica adresându-se online unui singur serviciu din minister, ci nu ca acum, când sunt nevoiți să bată la ușa mai multor agenții sau structuri din subordinea ministerelor. Va exista o platformă electronică pe care o vom adapta în funcție de specificul fiecărui domeniu și pentru a pune punct contactului direct între funcționari și cetățeni și mediul de afaceri”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a cerut ca fiecare ministru să transmită propuneri de restructurare în acest sens către șeful Cancelariei Prim-ministrului și către cei doi vicepremieri, Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, notează Mediafax.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10 °
88 %
2.7kmh
100 %
lun
17 °
mar
18 °
mie
18 °
joi
19 °
vin
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii