Premierul Marcel Ciolacu, în Italia: După ce a fost primit de Papa Francisc, a urmat întrevederea cu premierul Giorgia Meloni și ședința comună de guvern româno-italiană

Premierul Marcel Ciolacu, în Italia: După ce a fost primit de Papa Francisc, a urmat întrevederea cu premierul Giorgia Meloni și ședința comună de guvern româno-italiană

Șeful Guvernului de la București a fost primit dimineață de Papa Francisc, la Vatican. A urmat o întrevedere cu prim-ministrul Giorgia Meloni și o ședință comună de guvern româno-italiană.

Premierul a postat fotografii din cadrul vizitei pe pagina sa de Facebook.

Dimineață, prim ministrul Marcel Ciolacu a fost primit la Vatican de Papa Francisc. Întâlnirea a durat aproximativ 25 de minute. Marcel Ciolacu i-a dăruit Papei miere, magiun și cătină, dar și un tablou cu cei șapte preoți beatificați de Papă în 2019.  La rândul său, Suveranul Pontif i-a oferit premierului român mai multe cărți și un basorelief din bronz, intitulat „Ospitalitate”.

Marcel Ciolacu a fost primit cu onoruri militare la Villa Doria Pamphili de la Roma, unde îl aștepta premierul italian, Giorgia Meloni. Au urmat discuții între cei doi șefi de guverne care au condus apoi o ședință comună a celor două cabinete. S-au semnat documente de cooperare în mai multe domenii, printre care apărare, energie și justiție, potrivit tvrinfo.ro.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Un aspect discutat intens prevăzut în documentele semnate prevede intensificarea cooperării pentru protejarea lucrătorilor români din Italia, combaterea criminalității și mobilitatea forței de muncă în condiții sigure. Vreau să mulțumesc atât dumneavoastră, cât și Ministerului Muncii din Italia pentru deblocarea situației în ceea ce privește soluționarea dosarelor de pensii ale românilor care au lucrat în Italia.

Giorgia Meloni, prim-ministrul Republicii Italiene: Aşa cum avem o bucăţică de Italia în România, avem şi o bucăţică importantă din România în Italia. Comunitatea română este comunitatea străină cea mai numeroasă care are reşedinţa în Italia, mai mult de un milion de persoane, şi are în comunitatea noastră o contribuție foarte importantă.

Premierul Meloni a promis că persoanele condamnate care au fugit în Italia vor fi extrădate.

Giorgia Meloni, prim-ministrul Republicii Italiene: Cred că o provocare importantă cu care ne confruntăm este cea care se referă la posibilitatea ca deținuții condamnați definitiv să își ispășească pedeapsa în țara de origine.

România s-a angajat să contribuie financiar la reabilitarea unui monument emblematic al Romei.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Am decis în calitate de prim ministru al României să contribuim la reparațiile realizate în prezent Columnei lui Traian, un monument care reprezintă o piatră de temelie pentru poporul român, dar și a relațiilor culturale dintre cele două națiuni.

Marcel Ciolacu a dat asigurări că dosarele de pensii pentru românii care au lucrat în Italia se vor soluționa rapid și i-a invitat pe oamenii de afaceri italieni să investească la noi în țară.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în declarațiile comune cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, că astăzi, România și Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului Strategic Consolidat.

Șeful executivului de la București a declarat că, în ședința comună de guvern, s-au concentrat pe cooperarea economică și a subliniat că Italia este al doilea partener comercial al României.

Schimburile comerciale au depășit 20 de miliarde de euro în 2023, un nou record, a precizat șeful executivului de la București.

Ciolacu a mai spus că românii din Italia sunt pe locul 2 în topul străinilor care-și deschid afaceri în Italia, și mai multe companii românești au investit în Italia.

Contribuție la reparațiile făcute Columnei lui Traian

Marcel Ciolacu a mai spus că, în calitate de partner, România va contribui la repararea Columnei lui Traian, „piatră de temlie pentru poporul român.”

„Trebuie să ne protejăm valorile comune, să ne respectăm istoria și să învățăm din ea”, a subliniat Ciolacu.

Italia este a doua casă, a mai spus prim ministrul român, care a subliniat că peste un milion de români trăiesc în Italia, iar numărul familiilor mixte este în continuă creștere.

„Mulțumesc tuturor celor care i-au făcut să se simtă bine pe românii de aici. Vom face tot ce se poate ca legăturile lor cu țara să fie tot mai puternice”, a afirmat Ciolacu.

Din delegaţia care-l însoţeşte pe premierul Ciolacu fac parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.8 ° C
22.3 °
21.6 °
41 %
6.2kmh
0 %
Dum
22 °
lun
22 °
mar
20 °
mie
16 °
joi
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii