Asociaţia Parcul Natural Bucureşti a anunțat că au început demersurile pentru amenajarea primei rain garden din Bucureşti. Este vorba despre un spaţiu din Parcul Tineretului, într-o zonă în care pământul era angrenat la fiecare ploaie mare pe trotuar şi, mai departe, la canalizare.
„Apa este ce mai importantă resursă în vremurile pe care le care trăim, iar spaţiile verzi au un rol important în retenţia ei şi în reglarea temperaturii din oraş prin evapotranspiraţie. Sub presiunea evidentă a schimbărilor climatice, perioadele de secetă prelungită vor alterna cu ploi abundente, iar oraşele şi spaţiile verzi trebuie regândite pentru a face faţă acestor provocări”, transmite sursa citată.
Proiectul este implementat în parteneriat cu: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, peisagiştii Diana Culescu şi Mihai Culescu, City Garden şi Cris Garden. Asociaţia face apel la biciclişti să înţeleagă importanţa amenajării şi să nu mai folosească scurtătura creată prin acea peluză. Intervenţia este finanţată prin programul strategic Platforma de mediu pentru Bucureşti, iniţiat de Fundaţia Comunitară Bucureşti.
