Zilele de 31 mai și 1 iunie sunt declarate libere legale în România. În această perioadă, programul instituțiilor, băncilor și marilor magazine va suferi modificări.
Majoritatea instituțiilor publice și multe companii private își vor suspenda activitatea pe durata minivacanței. În schimb, supermarketurile și centrele comerciale se pregătesc pentru un număr mai mare de clienți și vor funcționa după un program special, specific weekendurilor prelungite.
Magazinele Kaufland vor funcționa după programul standard în perioada Rusaliilor. În funcție de locație, unitățile vor fi deschise de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 21:00. Și Carrefour va păstra programul normal de Rusalii, magazinele urmând să funcționeze zilnic între 07:00 și 22:00.
Penny va continua activitatea fără modificări importante în perioada sărbătorii. Programul standard anunțat pentru magazine este de luni până sâmbătă între 07:30 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 20:00. Magazinele Lidl din România vor avea, de asemenea, program normal în perioada 30 mai – 1 iunie 2026. Astfel, unitățile vor fi deschise sâmbătă, 30 mai, între 07:00 și 22:00, duminică, 31 mai, între 08:00 și 20:00, iar luni, 1 iunie, între 07:00 și 22:00.
Auchan va funcționa după programul obișnuit de Rusalii, magazinele fiind deschise zilnic între 07:00 și 22:00. Mega Image va păstra programul standard în toate unitățile, magazinele urmând să funcționeze de luni până duminică între 07:00 și 22:00.
Magazinele La Cocoș din București și Ploiești vor funcționa normal de Rusalii. Pentru unitățile din Vitantis și Ploiești, programul standard rămâne luni – sâmbătă între 07:30 și 20:30, iar duminica între 07:30 și 18:30.
Mall-urile din București vor funcționa de Rusalii după programul standard
Activitatea centrelor comerciale din Capitală nu va fi afectată de sărbătoarea Rusaliilor, iar mall-urile vor funcționa după programul obișnuit din weekend și zilele libere.
AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City, ParkLake Shopping Center, Promenada Mall, Plaza România, Sun Plaza, Mega Mall, Veranda Mall și București Mall Vitan vor avea program standard între orele 10:00 și 22:00.
Retailerii atrag atenția că programul poate varia în funcție de oraș, centru comercial sau politica fiecărui magazin. Unele unități cu program prelungit sau non-stop pot avea orar diferit față de cel afișat la nivel național.
Clienții sunt sfătuiți să verifice programul exact al magazinului sau centrului comercial din zona lor înainte de deplasare, mai ales în cazul unităților care funcționează în regim special.
