Proiect: Vânzarea băuturilor energizante către minori ar putea fi interzisă

Proiect: Vânzarea băuturilor energizante către minori ar putea fi interzisă

Mai mulți parlamentari liberali propun ca băuturile energizante să nu mai poată fi vândute sau oferite persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Inițiativa legislatvă, depusă la Parlament, vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, anunță Agerpres.

Potrivit propunerii legislative, „se interzice comercializarea sau oferirea în mod gratuit a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora persoanelor cu vârsta sub 18 ani, inclusiv prin comerţul online şi/sau alte metode de vânzare la distanţă”.
De asemenea, se interzice comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora prin automate.
Potrivit proiectului, se interzice totodată comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora.
Băuturile energizante şi derivatele acestora, puse pe piaţă în România, indiferent de ţara de provenienţă, trebuie să prezinte etichetarea în limba română, inclusiv a menţiunilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, potrivit propunerii legislative.

Nerespectarea prevederilor cuprinse în proiect ar urma să atragă sancţiuni cu amenzi cuprinse între 25.000 la 100.000 lei. Se poate dispune, totodată, măsura suspendării activităţii operatorului economic pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile.
Potrivit expunerii de motive, comercianţii de băuturi au pus pe piaţă produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central, sistemului cardiovascular sau muscular.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
19.5 ° C
20.1 °
18.9 °
53 %
4kmh
0 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii