fbpx

Proiectul de lege prin care se ridică vârsta consimţământului sexual şi cresc pedepsele, adoptat de Senat

Proiectul de lege prin care se ridică vârsta consimţământului sexual şi cresc pedepsele, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, un proiect legislativ care vizează ridicarea la 15 ani a vârstei consimţământului sexual, incriminarea distinctă a infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, precum şi cea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, dar şi infracţiunea constând în determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante şi pedepse proporţionale.

Proiectul legislativ a fost iniţiat de senatori de la PSD şi PNL. Potrivit unor amendamente admise, se aplică pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima; c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; d) dacă făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale; e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, potrivit Agerpres.   Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele sunt comise în una din următoarele împrejurări: a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod; b) victima se află în perioada sarcinii sau fapta a avut ca urmare avortul; c) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui handicap fizic sau psihic, unei situaţii de dependenţă sau precarităţii situaţiei sale economice sau sociale; d) fapta a fost comisă prin folosirea sau ameninţarea unei arme; e) victimei i s-a administrat alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.

Proiectul are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte protejarea libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor.    „Potrivit Directivei nr.92/2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAl a Consiliului, vârsta consimţământului sexual este vârsta sub care este interzisă în conformitate cu legislaţia naţională practicarea activităţilor cu un copil (persoană cu vârsta mai mică de 18 ani). La nivel european, opt state au ca vârstă a consimţământului sexual – 14 ani (inclusiv România), şapte state – 15 ani, iar 11 state europene (plus SUA, Canada şi Israel) au optat pentru vârsta de 16 ani”, se arată în expunerea de motive.

De asemenea, prin iniţiativa legislativă, autorii au inclus un nou criteriu al vulnerabilităţii minorului victimă: situaţia precarităţii situaţiei sale economice sau sociale, având în vedere numeroasele cazuri de abuzuri şi exploatare sexuală împotriva copiilor defavorizaţi, din familii foarte sărace, care practică cerşetoria sau prostituţia sub ameninţarea agresorilor, care nu au un domiciliu sau o reşedinţă stabilă sau care se află în diverse centre sau adăposturi.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
23.7 ° C
24.9 °
22 °
66 %
0.5kmh
0 %
Dum
32 °
lun
31 °
mar
35 °
mie
36 °
joi
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii