PSD a inițiat interzicerea vânzării de acțiuni la companiile de stat până la finalul anului 2027

Până la data de 31 decembrie 2027 va fi interzisă sau suspendată înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută, conform proiectului inițiat acum de PSD.

Proiectul a fost analizat de Profit.ro. Măsura vine după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a propus o reformă a 22 de companii de stat, printre care și posibila vânzare a unor acțiuni minortitare la companii de stat, așa cum prevede PNRR. Gheorghiu a precizat că e vorba de o listă exploratorie pentru care e nevoie de o decizie politică. PSD a arătat că nu ar fi fost consultat cu privire la astfel de întrăinări de acțiuni, în timp ce premierul Bolojan a replicat că vânzarea de acțiuni minoritare este prevăzută în programul de Guvernare, s-a realizat cu acordul miniștrilor PSD, care în acest mod doar vehiculează o minciună în spațiul public.

Proiectul depus la Parlament de PSD privind ”unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică” prevede că: ”Se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută”.

Dispozițiile nu se aplică acțiunilor deținute de stat la companiile, societățile și instituțiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte. Astfel de acțiuni deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituțiile de credit, precum si la alte societăți pot fi înstrăinate pe piețe reglementate sau sisteme alternative de tranzacționare, prevede proiectul.

Totodată, se vor suspenda, până la data de 31 decembrie 2027, orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare. Dispozițiile nu se aplică operațiunilor postprivatizare și operațiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participațiilor deținute de stat s-a realizat. Proiectul suspendă dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.

Articole similare

Ultimele Articole