PSD: „Dacă nu am fi intervenit pentru a opri specula, în prezent am fi avut o inflație de 16-17%, nu de 7,4%”

PSD: „Dacă nu am fi intervenit pentru a opri specula, în prezent am fi avut o inflație de 16-17%, nu de 7,4%”

Dacă PSD nu ar fi intervenit pentru a opri specula la energie și alimente, în prezent am fi avut o inflație de 16-17%, nu de 7,4%, transmit social-democrații, care resping ideea că inflația în ianuarie se situează la un nivel record.

„Fact-checking-ul săptămânii: fals. România se confruntă cu o inflație-record în ianuarie 2024. Rata anuală a inflației a fost în luna ianuarie 2024 de 7,4%, comparativ cu ianuarie 2023. Iar indicele prețurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate miercuri.

INS a prezentat astăzi o variație foarte mică a prețurilor, de aproximativ 1%, care se manifestă la fiecare început de an. Vorbim mai degrabă de o stabilizare a prețurilor. La unele produse alimentare (făină, ulei, zahăr) prețurile chiar au scăzut puțin în ianuarie 2024″, potrivit unei postări de pe pagina de facebook a PSD.

Social-democrații afirmă că Banca Națională a României, în ședința de săptămâna trecută a concluzionat că măsurile PSD pentru oprirea creșterii prețurilor la alimente și energie au redus inflația cu 9,76 puncte.

„Altfel spus, dacă PSD nu ar fi intervenit pentru a opri specula la energie și alimente, în prezent am fi avut o inflație, de 16-17%, nu de 7,4%! Fără aceste măsuri PSD, prețurile la alimente și la alte produse ar fi fost astăzi cu până la 10% mai mari față de cele existente”, se menționează în finalul comunicatului.

Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în prima lună din 2024, înregistrând un plus de 7,4% faţă de ianuarie 2023, după ce serviciile s-au scumpit an la an cu 10,9%, mărfurile nealimentare cu 7,36% şi alimentele cu 5,6,%, potrivit datelor INS publicate miercuri.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11 ° C
12.1 °
10 °
95 %
2.7kmh
0 %
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii