fbpx

PSD DESPRE MODIFICAREA CODULUI FISCAL: COALIȚIA A FĂCUT PAȘI IMPORTANȚI CĂTRE O ROMÂNIE MAI ECHITABILĂ

PSD DESPRE MODIFICAREA CODULUI FISCAL: COALIȚIA A FĂCUT PAȘI IMPORTANȚI CĂTRE O ROMÂNIE MAI ECHITABILĂ

PSD susține că modificările aduse Codul Fiscal au eliminat o parte din privilegii și vor aduce o stabilitate socială. Deciziile luat în coaliție sunt menite să ajute categoriile vulnerabile. Social democrații spun că s-au axat pe pe modificările codului fiscal care să îi protejeze pe cei vulnerabili

”PSD va fi mereu susținătorul și promotorul unei viziuni mai echitabile și mai corecte în societatea românească. În ultima perioadă, atât în cadrul coaliției, cât și în spațiul public, am insistat cu argumente puternice că zona fiscală poate fi regândită pentru a mări veniturile bugetare.Astfel, PSD a arătat că este nevoie de un nou model fiscal. Acesta trebuie să promoveze principii de protecție mai bună a celor vulnerabili și să elimine cât mai multe excepții fiscale. De-a lungul timpului, acestea nu au făcut decât să adâncească inegalitatea și să ofere unora un tratament preferențial, care nu se justifică.” se arată într-un comunicat de presă semnat de secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

PSD spune că echitatea va aduce o stabilitate socială și economică.

”Veniturile noastre fiscale sunt, oricum, printre cele mai reduse din UE. Nu-i putem ajuta pe cei mai mulți dintre români, dacă unii au privilegii fiscale mari, iar alții se supun unui regim de impozitare normal. Măsurile pe care coaliția de guvernare le-a agreat sunt dovada clară că PSD nu a aruncat nici vorbe-n vânt și nici nu a fluturat principii. Solidaritatea și o mai mare echitate ne vor asigura nu doar stabilitatea socială, dar și pe cea politică și economică.”

 

Mai mult de atât, PSD spune că ar fi vrut supraimpozitarea pensiilor speciale și a veniturilor mari, dar măsurile au întâmpinat o opoziție în coaliție.

” Am fi vrut ca în pachetul agreat să prindem și supraimpozitarea pensiilor speciale, a veniturilor salariale foarte mari și a supraprofitului generat în pandemie. Însă, chiar dacă colegii de coaliție s-au opus, este crucial că am arătat românilor că există la nivelul coaliției resurse de voință politică care să ne permită să luăm decizii mult mai corecte, decât cele care funcționează în prezent. Am demonstrat că putem trece peste limitele de natură ideologică, politică sau electorală și că împreună suntem de acord să răspundem mai bine nevoilor românilor decât propriilor noastre agende politice. Măsurile fiscale pe care le-am convenit nu fac decât să protejeze mai bine veniturile celor mai vulnerabili dintre noi. Este o dovadă de maturitate și responsabilitate politică“.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
23.7 ° C
24.9 °
22 °
66 %
0.5kmh
0 %
Dum
32 °
lun
31 °
mar
35 °
mie
36 °
joi
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii