PSD se întâlnește luni, în ședința Biroului Permanent Național, pentru a analiza decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Siegfried Mureșan premier

PSD se întâlnește luni, de la ora 11:00, în ședința Biroului Permanent Național, pentru a analiza decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Siegfried Mureșan premier. Conducerea partidului urmează să decidă pașii următori în contextul noii crize politice.

Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a convocat conducerea partidului și a transmis că propunerea venită din partea președintelui este una de neînțeles. „Am convocat o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat pentru luni, 21 septembrie, în care vom analiza cu atenţie această propunere a dreptei. Spre deosebire de PNL-USR, noi înţelegem că lupta politică trebuie să se oprească acolo unde încep interesele legitime ale ţării”, a scris Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Sorin Grindeanu s-a arătat surprins de nominalizarea făcută de șeful statului: „Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureşan, care, cu doar câteva zile înainte de această desemnare, făcea campanie feroce la Bruxelles împotriva propriei ţări pentru tăierea fondurilor europene. Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naţionale”.

Siegfried Mureșan a avertizat că nu renunță la reformele începute de Ilie Bolojan, chiar înaintea negocierilor pentru formarea majorității parlamentare. Premierul desemnat a spus spune că refuză orice pas înapoi în fața celor obișnuiți cu privilegiile din instituțiile de stat.

Articole similare

Ultimele Articole