Radu Oprea: „Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate”

Radu Oprea: „Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate”

Parlamentarii PSD au ca priorităţi, în sesiunea legislativă care începe, prevederi cuprinse în programul de guvernare, dar şi unele aspecte legate de concluziile comisiei de anchetă în cazul creşterii preţurilor la energie şi gaze, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, precizând că ar putea fi modificat cadrul legislativ în cazul unor hidrocentrale fără aviz de funcţionare.

„Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate, începând cu economie, sănătate, agricultură şi aşa mai departe. Aceasta este prioritatea noastră şi sigur că sunt şi chestiuni punctuale, specifice. Spre exemplu, ştiu că lucrează în acest moment colegii din Senat la iniţiative legislative care au reieşit ca necesitate din interiorul comisiei de anchetă referitoare la analiza creşterii preţurilor la energie şi gaze.

Este vorba despre acele hidrocentrale care nu au aviz astăzi şi, din discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Mediului, ai autorităţilor competente, a reieşit că s-ar putea modifica cadrul legislativ, astfel încât acei 600 de MW care ne-ar fi extrem de necesari în acest moment să poată să fie puşi în funcţiune cât mai repede”, a afirmat Oprea la finalul Consiliului Naţional al PSD.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
17 ° C
17 °
16.1 °
63 %
2.6kmh
40 %
vin
16 °
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
21 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii