Potrivit unui raport publicat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, reziduurile de pesticide depășesc mai des limitele legale în cazul unor produse consumate frecvent.
Iar alimentele importate eșuează la controalele de frontieră de trei ori mai des decât cele produse în Uniunea Europeană, potrivit raportului. Conform Politico, printre alimentele la care apar tot mai des astfel de depășiri se numără ardeii dulci, unde numărul cazurilor aproape s-a dublat față de 2018. Tendința este similară și pentru strugurii de masă și uleiul de măsline extravirgin. În plus, ouăle, care nu înregistrau probleme în urmă cu câțiva ani, încep să apară în statistici cu depășiri ale limitelor admise de pesticide.
Produsele considerate cu risc ridicat la granițele UE sunt respinse mai frecvent decât cele produse în interiorul blocului comunitar, chiar dacă procentul total rămâne redus. Din peste 39.000 de probe analizate în 2024, 3,6% au fost respinse și nu au ajuns pe piață.
Cele mai multe probleme au fost identificate la produse precum chimenul din India, rodiile și roșiile din Turcia, dar și în cazul ceaiului verde din China și Vietnam.
Semne de întrebare privind respectarea regulilor în anumite cazuri
O parte importantă a depășirilor identificate în produsele cultivate în UE este legată de etefon, un regulator de creștere folosit pentru grăbirea coacerii. Substanța a fost depistată frecvent în ardei dulci și banane, deși nu este autorizată pentru utilizare la aceste culturi, ceea ce ridică semne de întrebare privind respectarea regulilor în anumite cazuri.
Alte depășiri sunt asociate cu substanțe care sunt, în principiu, permise în Uniunea Europeană, dar doar în limite stricte. Insecticidul flonicamid, utilizat pentru combaterea dăunătorilor, și erbicidul glufosinat, folosit împotriva buruienilor, au fost găsite în concentrații peste pragurile legale. Asta sugerează fie utilizarea unor doze mai mari decât cele autorizate, fie nerespectarea perioadelor de pauză dintre tratamente și recoltare.
