Reacția Ligiei Deca, după ce sindicatele au anunțat greva generală în Educație

Reacția Ligiei Deca, după ce sindicatele au anunțat greva generală în Educație

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, marți, că a semnat ordinul privind componența echipei de negociere a contractului colectiv de muncă. S-a întâmplat la ore bune după ce principalele sindicate din învățământ au anunțat declanșarea grevei generale începând din 22 mai.

Întrebată dacă s-ar putea ajunge la înghețarea anului școlar, Ligia Deca a răspuns: „Sunt convinsă că se vor găsi soluții punctual. Nu cred că ar trebui pus pusă în pericol în niciun fel structura anului școlar sau procesul educațional”.

Întrebată când vor crește salariile din Educație, de vreme ce aceasta este principala nemulțumire a angajaților din sistem, Deca a răspuns: „Aceasta este o decizie pe care coaliția de guvernare trebuie să o ia în dialog cu reprezentanții federațiilor sindicale. Înțeleg că deja au fost discuții vizavi de posibile întâlniri în zilele următoare. Noi suntem la dispoziția Guvernului pentru a oferi toate detaliile care țin de finanțare, impact bugetar ș.a.m.d. Sunt convinsă că se vor găsi soluții punctual”.

„Eu sunt convinsă că va exista un dialog constructiv. Noi vom face toate eforturile și, din punctul de vedere al Ministerului Educației, ne vom lupta pentru atât pentru o salarizare decentă, cât și pentru ca anul școlar se desfășoară în condiții optime și să finalizeze, așa cum e structura prevăzută”, a mai spus ministrul, potrivit Edupedu.ro.

Întrebată ce salariu ar trebui să aibă un profesor pentru a fi motivat, Deca a răspuns: „Noi, în aceste grile pe care le-am și transmis Ministerului Muncii, am plecat de la principiul ca întreaga grilă din învățământ pleacă de la nivelul salariului mediu pe economie. Asta înseamnă, per ansamblu, o creștere medie de 60% pentru cadrele didactice, cu o reașezare a anumitor poziții”.

Ligia Deca a mai spus că „suntem gata să ne așezăm la masa dialogului cu celelalte ministere care au un cuvânt de spus Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și sigur, cu federațiile sindicale”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.5 ° C
13.3 °
9 °
79 %
4kmh
0 %
lun
21 °
mar
19 °
mie
21 °
joi
20 °
vin
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii