Regal muzical de Ziua României. Concert extraordinar la Opera Naţională Bucureşti, cu intrarea liberă

Regal muzical de Ziua României. Concert extraordinar la Opera Naţională Bucureşti, cu intrarea liberă

De 1 Decembrie, Opera Naţională Bucureşti  a pregătit un cadou pentru români. Un concert extraordinar va avea loc chiar de Ziua Naţională a României, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

În program au fost incluse arii, lied-uri şi duete din creaţia românească, iar concertul este organizat cu sprijinul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, potrivit unui comunicat de presă transmis de ONB.

Organizatorii spun că evenimentul va fi „o punte între generaţii”. Solişti ai Operei Naţionale Bucureşti vor interpreta arii, lied-uri şi duete din creaţia românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, acompaniaţi la pian de către Luminiţa Berariu şi Bogdana Grecova.

În program se regăsesc lucrări cunoscute precum „Somnoroase păsărele” şi „Ce te legeni, codrule” de N. Bretan, „De ce nu-mi vii” de G. Dima, „Când treci, bade, pe la noi” de A. Stoia, „Cântecul fluieraşului” de G. Stephănescu, „Doina Stăncuţei” de T. Brediceanu, „Balada” de C. Porumbescu şi multe altele. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Nagy.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.9 ° C
20 °
18.3 °
34 %
5.8kmh
0 %
joi
19 °
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii