Cei care aleg să călătorească cu autoturismul personal trebuie să verifice cu atenție toate actele înainte de plecare. Este obligatoriu să aibă la ei permisul de conducere valabil, certificatul de înmatriculare, asigurarea internațională Carte Verde și vinieta electronică. Totodată, mașinile trebuie să fie echipate conform legislației bulgare cu triunghi reflectorizant, vestă reflectorizantă, extinctor și trusă medicală. O altă regulă importantă este folosirea fazei scurte pe toată durata deplasării, inclusiv pe timpul zilei.
MAE recomandă șoferilor să aibă asupra lor permisul românesc în original și să evite deplasarea pe baza unor documente provizorii. Autoritățile bulgare pot reține vehiculul și plăcuțele de înmatriculare dacă există probleme legate de acte, iar verificările pot dura până la 72 de ore, notează cancan.ro.
