Sătenii din județul Brăila i-au agresat pe angajații CNAIR

Sătenii din județul Brăila i-au agresat pe angajații CNAIR

Sătenii din localitatea Siliștea din județul Brăila s-au răsculat când au văzut mașinile de forare pe terenurile lor, trimise să realizeze studiile geotehnice pentru Drumul Expres Brăila-Focșani.

În pofida dispozițiilor legale, anumiți cetățeni de pe raza localității Siliștea, județul Brăila, au încercat să împiedice accesul personalului și al utilajelor pentru realizarea studiilor geotehnice în teren, astfel încât a fost nevoie de intervenția poliției și a jandarmeriei pentru ca acestea să se poată realiza”, a anunțat conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Reprezentanții CNAIR fac apel la cetățeni să înțeleagă faptul că realizarea unei infrastructuri rutiere moderne „este de interes național și conduce la dezvoltarea economică a zonei și a nivelului de trai pentru locuitori”.

„Aceste studii sunt obligatorii pentru realizarea obiectivului de investiții la un nivel de calitate superior și dețin toate aprobările legale, astfel încât împiedicarea realizării lor constituie atât o stagnare a implementării proiectului, cât și o încălcare a legii”, explică reprezentanții CNAIR.

Finanţarea contractului în valoare de 15 milioane de lei va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile, studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie având un termen de realizare de maximum 24 de luni.

Potrivit informaţiilor din caietul de sarcini, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2×2 benzi de circulaţie (3,5 m/bandă), zonă mediană de 3 m şi acostamente de 2×2,25 m din care 0,75 m benzi de încadrare cu aceeaşi structură rutieră ca a benzilor de circulaţie şi 1,5 m acostament consolidat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.4 ° C
17.3 °
16 °
52 %
5.1kmh
0 %
mie
18 °
joi
19 °
vin
16 °
sâm
23 °
Dum
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii