Sistemul feroviar din România se află în pragul unui blocaj financiar major care ar putea duce la oprirea trenurilor de călători, avertizează Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane. De aproape două luni, finanțarea de la stat este blocată din cauza amânării aprobării bugetelor și a documentelor de planificare, ceea ce lasă operatorii de transport fără resurse pentru plată.
În lipsa fondurilor, companiile feroviare nu mai pot achita energia, combustibilul, piesele de schimb, mentenanța și tarifele de utilizare a căii ferate către administratorul infrastructurii, CFR SA. La rândul său, CFR SA nu își mai încasează veniturile, fiind puse în pericol plata salariilor angajaților și întreținerea rețelei.
Situația a ajuns într-un punct critic, iar CFR SA a notificat deja operatorii că le poate suspenda circulația trenurilor dacă nu își achită datoriile. Sindicaliștii subliniază că blocajul afectează deopotrivă sectorul de stat și cel privat, solicitând autorităților să deblocheze de urgență plățile și strategiile de dezvoltare pentru a evita oprirea definitivă a traficului feroviar.
În lipsa unei intervenții rapide, organizația avertizează că obligația de serviciu public asumată de operatorii feroviari ar putea deveni imposibil de îndeplinit.v „Dacă acest blocaj financiar nu este rezolvat urgent, oprirea trenurilor va deveni o realitate”, avertizează reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane. „Salariile trebuie plătite. Exploatarea trebuie finanțată. Trenurile trebuie să circule”, au transmis sindicaliștii.
