Sfaturi și informații utile: Ghidul de călătorie Euro 2020

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat miercuri Ghidul de călătorie Euro 2020, care cuprinde sfaturi şi informaţii utile pentru suporterii români şi numeroșii fani străini care vor poposi în București pe perioada turneului final şi drepturile pe care aceştia le au în calitate de consumatori. Ghidul va fi disponibil în format fizic în aeroport, la Arena Națională şi în toate punctele de informare destinate turiştilor.

„Am iniţiat acest demers pentru a evidenţia cât de importante sunt drepturile pe care le avem. Am pornit de la o serie de date statistice, bazate pe faptul că în primele cinci luni ale anului am primit peste 1,8 milioane de reclamaţii de la consumatori români şi europeni. Când am realizat ghidul am plecat de la structura reclamaţiilor. Astfel, 33% dintre ele au vizat probleme în cadrul transportului aerian, legate de zboruri, anulare sau întârziere”, a afirmat Irina Chiriţoiu, directorul Centrului European al Consumatorilor din România (ECC România), din cadrul ANPC.

Totodată, 18% dintre reclamaţii au vizat comerţul electronic, iar marea majoritate a lor a fost legată de produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Cei mai mulţi operatori reclamaţi aveau sediul în Cehia, Ungaria şi Bulgaria. A treia categorie de reclamaţii a vizat diverse produse şi servicii, precum bijuterii, parfumuri, cosmetice, reclamaţii care vizează domeniul de cultură, precum cărţi sau cursuri online, achiziţia de mobilier şi echipamente de gospodării, a mai spus Irina Chiriţoiu.

„Ghidul Euro 2020 cuprinde informaţii utile de călătorie, sfaturi pentru suporteri, reguli de acces şi conduită pe stadion, precum şi informaţii utile privind transportul public în Bucureşti, privind modul de afişare a preţurilor, unde pot face shopping sau care este oferta gastronomică. Un accent important îl reprezintă drepturile consumatorilor care sosesc în Bucureşti, plecând de la transportul aerian, modalitatea de a alege o unitate de cazare sau ce se întâmplă în situaţia în care suporterii achiziţionează bunuri şi servicii şi se confruntă cu o situaţie neplăcută”, a mai afirmat reprezentanta ANPC.

„Sfatul nostru este de a descărca aplicaţia, care funcţionează atât online, cât şi offline, în toate limbile UE, şi cuprinde informaţiile menţionate anterior, precum şi sfaturi legate de serviciile medicale, numerele de urgenţă, numerele de la ambasade şi tot ce trebuie să ştie un turist”, a mai arătat Chiriţoiu, care în final a sfătuit suporterii să cumpere bilete la meciuri doar de pe site-urile autorizate şi a precizat că ANPC nu a primit până acum reclamaţii legate de achiziţia biletelor de acces pe teren.

Te-ar putea interesa și

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
14.6 ° C
15.7 °
12.8 °
76 %
0.5kmh
0 %
mar
18 °
mie
21 °
joi
24 °
vin
23 °
sâm
19 °

Opinii