Simularea examenului de Bacalaureat începe astăzi cu proba la Limba și literatura română. Aceasta are loc în peste 95% dintre școlile din țară, în condițiile în care o parte dintre profesori au anunțat că vor boicota examenul.
UPDATE
Potrivit datelor transmise vineri de Ministerul Educației și Cercetării, simularea se desfășoară în 1.364 de unități de învățământ din țară, reprezentând 95,59% din total. Numărul estimat al elevilor înscriși în platformă depășește 143.000.
În același timp, 63 de licee din țară (4,41%) au anunțat că nu vor participa la această simulare. Deja, peste 60.500 de elevi au susținut simulări organizate la nivel local.
Simularea are loc în perioada 23–26 martie
Probele încep la ora 9:00, când subiectele sunt distribuite în săli, iar accesul elevilor este permis până la ora 8:30. Timpul de lucru este de trei ore, calculate din momentul încheierii distribuirii subiectelor.
Elevii susțin probe scrise la mai multe discipline, printre care: limba și literatura română, limba maternă (acolo unde este cazul), matematică, istorie, dar și materii precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Simularea se desfășoară în contextul protestelor din sistemul de învățământ, generate de nemulțumirile sindicatelor față de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației „Spiru Haret” le-au cerut profesorilor să continue protestele și în perioada desfășurării simulărilor.
