Sorin Grindeanu: „Românii vor să vadă că există echitate”

Sorin Grindeanu: „Românii vor să vadă că există echitate”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Galați, că a propus în coaliția de guvernare constituirea rapidă a unui grup de lucru format din reprezentanți ai principalelor partide și ai sistemului judiciar, pentru elaborarea unei noi legi privind pensiile magistraților. 

„Dacă până pe 28 noiembrie nu avem o lege aprobată, pierdem peste 200 de milioane de euro”, avertizează Sorin Grindeanu.

„Eu cred că țara își dorește cât mai repede ca aceste aberații, aceste inechități să fie înlăturate. Românii nu vor să vadă că sunt unii care ies la pensie la 48-49 de ani, cu pensii de 6, 7, 8, 9 mii de euro. Românii vor să vadă că există echitate.

Românii vor să vadă că noi, oamenii politici, facem lucruri ca atunci când există derapaje și excese, cum sunt acestea, să le îndreptăm rapid”, a mai spus Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

„Eu am propus în coaliție, cred că marți a fost coaliția, având în vedere eșecul cu primul demers, eșecul Guvernului, am propus să constituim rapid, dar rapid, un grup de lucru, care în termen de câteva zile să vină cu un proiect. Un grup de lucru format de la PSD din foști miniștri sau actuali miniștri ai Justiției, la fel, de la PNL, de la USR, dar în dialog inclusiv cu această putere în stat reprezentată de justiție. Fiindcă dacă o apuci și a doua oară pe același drum în forță, riști să ai un eșec și a doua oară. Și asta a fost propunerea. N-am avut parte de foarte multă aprobare din partea domnului prim-ministru, dar eu vă spun că e singura cale prin care putem merge mai departe”, a declarat Sorin Grindeanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13 ° C
13.1 °
13 °
82 %
1.5kmh
0 %
J
14 °
vin
20 °
S
16 °
D
18 °
lun
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii