Spitalul din Urziceni: Anchetă și amenzi după ce o femeie a născut pe trotuarul din fața instituției

Spitalul din Urziceni: Anchetă și amenzi după ce o femeie a născut pe trotuarul din fața instituției

O femeie a născut pe un trotuar din apropierea spitalului din Urziceni. A fost asistată de un echipaj de la ambulanță care susține că n-a mai avut timp să o urce în mașină.

Imaginile au fost postate pe internet și au generat un val de reacții, inclusiv ale autorităților. Femeia venise să nască la spital, dar cel din Urziceni nu are linie de gardă pentru gravide așa că a fost chemată ambulanța ca să o transporte la Spitalul Județean din Slobozia. Nu a mai fost însă timp: mama și copilul au ajuns acolo după naștere și amândoi sunt în stare bună. Bebelușul este atent monitorizat din cauza condițiilor în care a venit pe lume.

Era puțin trecut de ora 5.00 dimineața când femeia de 24 de ani din localitatea Bărbulești – Ialomița a ajuns la spital. Era în travaliu, iar la scurt timp a fost surprinsă în apropierea unității spitalicești în timp ce năștea. A fost ajutată de un echipaj de la ambulanța care venise să o transporte la Slobozia, pentru că doar acolo exista garda de neonatologie, potrivit stiri.tvr.ro.

Tigel Păun, director medical SAJ Ialomița: Ambulanţa s-a prezentat în 2,3 minute având sediul în curtea spitalului, femeia era către ieşire în curte, dar a început travaliul, a început naşterea. S-a aşezat pe jos femeia acolo în momentul când echipajul de la Ambulanţă a ajuns, deja se vedea capul copilului. Nu au mai avut timp să o urce în ambulanţă, au asistat naşterea acolo jos.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: O imagine pe care nu credeam că o să mai văd vreodată, am mai văzut în 1985, sunt 38 de ani de atunci,. Nu credeam că se mai poate.

Asistenta de la camera de gardă a spitalului a fost cea care a cerut ambulanța, susține managerul.

Daniela Ianuș, manager, Spitalul Municipal Urziceni: Pacienta nu vorbea, nu auzea, deci era cu dizabilități, am înțeles. (…) A zis că iese până afară, asistenta a ieșit după ea și i-a făcut semn să intre, a chemat-o și ea n-a intrat.

Managerul spitalului a spus că nu consideră că ar trebui să își dea demisia în urma incidentului.

Ministrul Sănătății a anunțat că managerul Spitalului din Urziceni a fost sancționat cu 4.000 de lei, la fel și asistenta care a înregistrat pacienta și medicul de gardă. Între timp, directorul medical al unității s-a internat și a intrat în concediu medical.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că au fost aplicate sancţiuni la Spitalul Municipal din Urziceni,  iar demisia de onoare a managerului sau demiterea acestuia de către primarul oraşului este şi morală şi potrivită.

Ministrul Rafila a vorbit despre “principiul care ar trebui să guverneze tot personalul medical” și anume cel al umanitații, empatiei, responsabilității în fața unui om care are nevoie de ajutor. “Nu discutăm despre calificarea profesională a celui care este de gardă, ci despre un personal medical care trebuie să fie cu grijă pentru pacient, să vadă ce probleme are pacientul, nicidecum să-l îndrume spre ieșirea din spital ca să-l preia o ambulanță”, a mai spus ministrul Alexandru Rafila.

El a mai adăugat ca e o situație foarte gravă și a făcut un apel public către întreg personalul medical să acorde asistență tuturor pacienților.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
13.9 ° C
14.1 °
13.8 °
71 %
5.7kmh
0 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
25 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii