O companie daneză bine-cunoscută își consolidează poziția pe piața agricolă din România și anunță noi investiții pentru 2026, cu accent pe achiziția de terenuri agricole dotate cu sisteme de irigații funcționale. În paralel, fermierii români se confruntă cu imposibilitatea de a-și continua activitatea.
Conform revista-ferma.ro, în prezent, compania daneză exploatează aproximativ 7.400 de hectare în România, dintre care peste 5.100 de hectare sunt în proprietate, ceea ce o plasează printre investitorii străini importanți din sectorul agricol local. Strategia pentru perioada următoare este clară: extinderea suprafețelor irigate și achiziția de terenuri care pot asigura stabilitate în producție, într-un context climatic tot mai imprevizibil.
Cât teren agricol dețin străinii în România
Fenomenul achiziției de terenuri agricole de către investitori străini continua. Între 30% și 40% din terenul agricol al României este controlat direct sau indirect de investitori străini iar România rămâne una dintre cele mai accesibile piețe din UE ca preț al terenului. Printre cei mai activi investitori se regăsesc companii din: Danemarca, Olanda, Germania și Italia.
Agricultorii locali, între presiuni economice și acces limitat la resurse
Investitorii mari, din afară, au avantajul capitalului necesar pentru irigații, depozitare și tehnologie – elemente esențiale pentru profitabilitate în agricultură modernă. În schimb, fermierii locali se confruntă cu lipsa unor politici agricole coerente și cu piedici în accesarea fondurilor europene. Diferențele de capital și acces la finanțare dintre investitorii străini și producătorii locali devin tot mai evidente. În timp ce marile companii își optimizează producția și investesc în culturi cu valoare adăugată ridicată, fermierii români se luptă să își mențină exploatațiile. Creșterea prețului terenurilor și dificultatea accesării fondurilor europene riscă să accelereze concentrarea suprafețelor agricole, lăsând micii agricultori fără resursele necesare pentru a concura.
Vânzarea terenurilor agricole, o problemă de siguranță națională
În contrast cu alte state europene care limitează drastic accesul străinilor la terenuri agricole, România menține un regim permisiv. Această situație ridică semne de întrebare privind controlul asupra unei resurse esențiale. Reducerea posibilă a finanțărilor europene pentru agricultură și creșterea contribuției naționale ar putea amplifica presiunea asupra fermierilor, crescând riscul ca aceștia să își vândă terenurile.
Pe termen lung, specialiștii avertizează că pierderea controlului asupra suprafețelor agricole nu este doar o problemă economică, ci și una de securitate alimentară. În lipsa unor politici mai restrictive și a unui sprijin consistent pentru producătorii locali, România riscă să devină dependentă de deciziile unor investitori externi în gestionarea unei resurse strategice.
Cum își protejează alte țări terenurile agricole
Conform aceleiași surse citate, Ungaria este unul dintre cele mai ferme exemple din Uniunea Europeană. Constituția și legislația subsecventă definesc terenul agricol drept „avere națională”. Străinii nu pot cumpăra teren agricol. Chiar și cetățenii UE pot achiziționa doar dacă îndeplinesc condiții stricte: rezidență, activitate agricolă reală, limite de suprafață și control administrativ sever. Scopul este explicit: blocarea speculei și păstrarea pământului în mâini maghiare.
Polonia permite achizițiile doar în cazuri excepționale, cu aprobări guvernamentale. Statul are drept de preempțiune, iar fermierii locali sunt prioritari. Piața este atent monitorizată pentru a preveni concentrarea terenurilor și intrarea masivă a capitalului străin.
Franța nu interzice explicit vânzarea către străini, dar controlează agresiv piața prin agenția SAFER. Aceasta poate interveni în tranzacții, poate bloca vânzări și poate redirecționa terenurile către fermieri locali. Este unul dintre cele mai sofisticate sisteme de protecție agricolă din Europa Occidentală.
În Germania, autoritățile regionale pot bloca vânzările care duc la speculă sau concentrare excesivă. Danemarca condiționează achizițiile de rezidență și legături reale cu agricultura, iar Elveția interzice aproape complet străinilor să cumpere teren agricol. Norvegia permite statului să blocheze vânzările considerate contrare interesului național.