Studenţii militari au participat la primul concurs de drone, la Brașov

Studenţii militari au participat la primul concurs de drone, la Brașov

Primul concurs de drone pentru studenții militari a avut loc la Hărman, în Braşov. Studenți de la academii militare și universități civile din țară s-au întrecut la două probe: descoperirea și localizarea țintelor și, pe de altă parte, lansarea unei încărcături explozive la punct fix.

Dronele sunt tot mai utile pentru cercetare, dar pot purta și încărcături explozive cu care pot fi atacate mașinile de luptă.

Poligonul uzinei Carfil s-a trasformat în zonă de concurs. Unul la care au participat cu entuziasm studenții de la mai multe universități și academii militare. Ei și-au construit singuri dronele pe care le-au folosit la competiții.

Fiecare echipă e compusă din studenți care se pricep la proiectare, programare IT, electrică şi electronică, dar și din piloți de dronă, care s-au instruit singuri.

Studenții au avut libertatea de a crea orice formă de dronă. Singura condiție a fost să nu depășească 4 kg, cu încărcătură cu tot. Principala misiune a studenților înscriși în concurs a fost să lanseze o grenadă de la minimum 60 de metri înălțime către o țintă circulară de la sol.

Aparatele de zbor fără pilot sunt studiate în laboratoare în toate unitățile de învățământ superior militar. Pentru că a fost un concurs care s-a bucurat de succes, organizatorii se gândesc ca anul viitor să organizeze o competiție internațională.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.2 ° C
17.3 °
17 °
94 %
1kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
32 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii