Studiu UNESCO: După ani de progrese, fetele rămân din nou în urmă la matematică

După ani de progrese, fetele rămân din nou în urmă la matematică, conform unui studiu al UNESCO publicat joi. Procentul ţărilor în care băieţii le depăşesc a atins un nivel nemaiîntâlnit în ultimii aproape 30 de ani, potrivit AFP.

„Această tendinţă este îngrijorătoare”, a avertizat organizaţia specializată a ONU, conform căreia competenţele solide în matematică sunt esenţiale „pentru a stimula dezvoltarea economică şi socială, pentru a favoriza inovarea şi a găsi soluţii la problemele globale urgente”.

Analiza, realizată în colaborare cu Asociaţia Internaţională pentru Evaluarea Performanţelor Educaţionale (IEA), se bazează pe datele TIMSS (studiu internaţional privind tendinţele în predarea ştiinţelor şi matematicii) colectate între 1995 şi 2023 în 47 de ţări şi teritorii la sfârşitul ciclului primar şi în 38 de ţări şi teritorii în primul ciclu al învăţământului secundar, printre care Spania, China, Australia şi Statele Unite.

Deşi fetele au înregistrat „istoric” performanţe inferioare celor ale băieţilor la matematică, diferenţa s-a redus semnificativ în anii 2000 şi 2010, au subliniat autorii. Însă, începând din 2019, tendinţa s-a inversat. În 2023, băieţii le-au depăşit pe fete la sfârşitul ciclului primar în 81% dintre ţările analizate, comparativ cu procentul de 52% în 2019, de 39% în 2015, de 41% în 2011 şi de 26% în 2003, conform Agerpres. Diferenţele se reflectă, de asemenea, în distribuţia nivelurilor de competenţe. În 2023, 21% dintre ţări înregistrau o proporţie mai mare de fete care nu atingeau pragul minim internaţional la matematică la sfârşitul ciclului primar, comparativ cu 4% în 2019 şi cu 2% în 2015.

În paralel, începând din 2007, ponderea ţărilor în care băieţii au un nivel deosebit de scăzut s-a redus constant, până la 2%, în 2023.

Articole similare

Ultimele Articole