SUA se retrag din UNESCO

SUA se retrag din UNESCO

Statele Unite ale Americii şi-au anunţat marţi retragerea din organizaţia culturală a Naţiunilor Unite, UNESCO, declarând că participarea lor în continuare la aceasta nu este în interesul naţional al SUA, după cum relatează Reuters şi AFP. 

„UNESCO lucrează pentru a promova cauze sociale şi culturale controversate şi menţine un accent exagerat pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, o agendă globalistă, ideologică pentru dezvoltarea internaţională, în contradicţie cu politica noastră externă „America First”, a explicat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

Până în prezent, preşedintele Donald Trump a încetat colaborarea SUA cu Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a prelungit suspendarea finanţării pentru UNRWA – agenţia de ajutor umanitar pentru palestinieni, şi a ordonat o revizuire a participării la UNESCO. De asemenea, a anunţat că intenţionează să retragă din nou Statele Unite din acordul climatic de la Paris şi să pună capăt participării americane la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Observator.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.2 ° C
17.8 °
16.6 °
43 %
5.1kmh
0 %
S
17 °
D
14 °
lun
14 °
mar
13 °
mie
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii