TAROM va opera curse speciale către Tel Aviv doar la solicitarea MAE

TAROM va opera curse speciale către Tel Aviv doar la solicitarea MAE

Compania TAROM precizează că, începând de joi, 12 octombrie, îşi suspenă temporar cursa regulată către şi dinspre Tel-Aviv, urmâmd să opereze curse speciale, numai la solicitarea Celulei de Criză organizată de Ministerul Afacerilor Externe, informează news.ro.

”Începând de mâine, 12 octombrie 2023, TAROM continuă să opereze frecvenţe speciale către şi dinspre Tel-Aviv, numai la solicitarea Celulei de Criză a MAE. TAROM rămâne în strânsă legătură cu autorităţile statului în gestionarea situaţiei actuale. O precizare importantă este că, în contextul actual, TAROM a fost nevoită să suspende temporar cursa regulată către şi dinspre Tel-Aviv, începând din 12 octombrie 2023. Compania operează curse speciale, numai la solicitarea Celulei de Criză organizată de Ministerul Afacerilor Externe”, tranasmite compania.

Reprezentanţii companiei subliniază că TAROM este una dintre puţinele companii care nu au întrerupt până în prezent operarea pe Tel-Aviv şi că acest lucru se datorează mobilizării piloţilor şi echipajelor sale.

Mai mult decât atât, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, compania TAROM a decis dublarea curselor pe ruta Tel-Aviv Otopeni, în intervalul 7-10 octombrie 2023. Acest set de curse suplimentare au un regim special şi tarife preferenţiale care acoperă numai cheltuielile de operare.

”Continuarea operării se datorează în mare parte dedicării echipajelor şi piloţilor TAROM cărora compania le mulţumeşte public pentru modul profesionist în care abordează această situaţie complexă”, precizează Tarom.

Potrivit MAE, de la debutul situaţiei de securitate din Israel, aproximativ 1.800 de cetăţeni români au fost repatriaţi cu curse TAROM sau ale unor companii private.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.9 ° C
17.8 °
13.9 °
56 %
2.2kmh
0 %
Dum
16 °
lun
21 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii