UE a dat undă verde primelor planuri naționale de investiții în apărare prin programul SAFE

UE a dat undă verde primelor planuri naționale de investiții în apărare prin programul SAFE

Uniunea Europeană a dat undă verde primelor planuri naționale de investiții în apărare prin programul SAFE, în valoare cumulată de 38 de miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat oficial, planurile depuse de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru, Portugalia și România însumează 38 de miliarde de euro. Acestea sunt primele proiecte aprobate în cadrul SAFE, iar votul miniștrilor deschide calea pentru semnarea acordurilor de împrumut și acordarea prefinanțărilor.

Cele opt state fac parte dintr-un grup mai larg de 19 țări care au solicitat sprijin financiar prin acest mecanism. Comisia Europeană a analizat planurile și le-a susținut la mijlocul lunii ianuarie, iar după aprobarea politică, executivul comunitar poate vira prefinanțări de până la 15% din sumele solicitate. Diferența va fi acordată în tranșe, în funcție de rapoartele periodice transmise de statele beneficiare.

Germania nu a depus o solicitare de finanțare prin SAFE

Un al doilea grup de opt țări – Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Finlanda – a depus proiecte în valoare totală de 74 de miliarde de euro. Acestea au primit deja aprobarea Comisiei Europene la sfârșitul lunii ianuarie, iar validarea finală este programată pentru 17 februarie, în cadrul reuniunii miniștrilor economiei.

În schimb, planurile înaintate de Republica Cehă, Franța și Ungaria, care depășesc împreună 34 de miliarde de euro, nu au fost încă avizate. Un purtător de cuvânt al Comisiei a precizat că instituția „nu vor specula cu privire la calendar”. Germania nu a depus o solicitare de finanțare prin SAFE.

Regulamentul SAFE a fost adoptat la 27 mai 2025, în cadrul pachetului „Readiness 2030”, o inițiativă amplă în domeniul apărării, menită să ofere statelor membre instrumente financiare pentru a accelera investițiile în acest sector.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
3.9 ° C
4.4 °
3 °
82 %
2.1kmh
100 %
vin
9 °
S
12 °
D
12 °
lun
8 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii