UE avertizează: Risc crescut al dezinformării

UE avertizează: Risc crescut al dezinformării

Uniunea Europeană continuă să-i avertizeze pe cetăţeni în legătură cu riscul crescut al dezinformării şi manipulării, generat de actori din afara spaţiului comunitar, în preajma alegerilor europarlamentare.

Executivul comunitar a lansat un clip audio-video despre dezinformare, care va fi difuzat pe canalele de presă din toate statele membre înaintea scrutinului. Clipul de 30 de secunde pleacă de la premiza că fiecare cetățean dorește să facă alegeri și să ia decizii în cunoștință de cauză, fără a fi indus în eroare prin anumite metode de manipulare. Primul sfat este să ai o atitudine critică față de conținutul difuzat în mediile online, adică, să analizezi și să nu crezi tot ceea ce citești. Apoi să fii conștient că materialele video sau audio pot conține înregistrări trunchiate ori trucate, mai ales în această perioadă marcată de dezvoltarea programelor de inteligență artificială.

Un alt sfat este să verifici informațiile și să te bazezi pe surse de încredere, cum ar fi presa consacrată, și nu site-uri, bloguri sau medii de socializare unde apar păreri și zvonuri în loc de informații verificate. Nu în ultimul rând, nu ar trebui să comunicăm altora informații care nu sunt verificate, cu alte cuvinte, să nu ne transformăm noi înșine într-un mijloc de dezinformare. Clipul informativ va apărea tradus și pe canalele mass-media din România până la sfârșitul lunii, potrivit Radio România Actualități.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.2 ° C
18.3 °
17.8 °
91 %
2.2kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii