Un tânăr din Brașov și-a ucis părinții, iar apoi s-a autodenunțat

Un tânăr din Brașov și-a ucis părinții, iar apoi s-a autodenunțat

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Brașov și-a ucis ambii părinți noaptea trecută, iar miercuri dimineață, 7 februarie a sunat la 112 și s-a autodenunțat. Potrivit primelor informații, bărbatul se întorsese duminică, 4 februarie, din Franța, unde era angajat la un restaurant.

Polițiștii au fost sesizați miercuri dimineață, în jurul orei 08:50, de un tânăr din municipiul Sălcele, care semnala că și-ar fi agresat ambii părinți.

În acest caz, o echipă complexă de cercetare, formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Brașov, ai Serviciului Criminalistic și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele, efectuează activități specifice de cercetare la fața locului.

„În această dimineață – 07 februarie a.c., în jurul orei 08.50, dispeceratul I.P.J. Brașov a fost sesizat prin apelul de urgență 112, de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Săcele, care semnala faptul că și-ar fi agresat ambii părinți.

Față de sesizarea primită, la adresa indicată s-a deplasat, de îndată, un prim echipaj de poliție, care a constatat că aspectele de violență sesizate se confirmă, au identificat și imobilizat persoana bănuită și au stabilit, de asemenea, că cele două victime nu prezintă semne vitale”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov, potrivit Observator.

În prezent, tânărul se află în custodia Poliției Brașov, ancheta fiind în plină desfășurare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
26.4 ° C
27.3 °
26 °
42 %
4.6kmh
0 %
lun
26 °
mar
27 °
mie
19 °
joi
19 °
vin
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii