Un proces împotriva companiei Meta Platforms tocmai a început, în statul american New Mexico, și ar putea duce la modificări importante în modul de funcționare al platformelor Facebook, Instagram și WhatsApp.
Procesul a fost inițiat de procurorul general al statului, Raul Torres, care acuză compania că ar fi dezvoltat produse ce creează dependență în rândul adolescenților și că nu ar proteja suficient copiii de exploatare.
Un element central al dosarului îl reprezintă stabilirea dacă activitatea Meta poate fi încadrată drept „pericol public”. În acest scenariu, instanța ar putea impune măsuri precum verificarea vârstei utilizatorilor, ajustarea algoritmilor sau limitarea unor funcții, inclusiv redarea automată a conținutului. Anterior, un juriu a constatat că Meta a încălcat legislația privind protecția consumatorilor, compania fiind obligată să plătească 375 de milioane de dolari, potrivit evz.ro. Autoritățile ar putea solicita despăgubiri suplimentare, estimate la nivelul miliardelor de dolari. Meta susține că unele dintre cerințele formulate sunt imposibil de implementat și avertizează că, în aceste condiții, ar putea opri activitatea în stat.
Procesul este considerat relevant în contextul în care acțiuni similare au fost deschise în zeci de state americane. Meta a anunțat că numărul utilizatorilor activi zilnic pe Facebook, Instagram, WhatsApp sau Messenger a scăzut cu 20 de milioane în primele trei luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025. Compania atribuie această evoluție restricțiilor de acces la internet din Iran și blocării WhatsApp în Rusia.
Toodată, Meta se află în plin proces de restructurare, conform „notelor interne” ale angajaților, și analizelor semnalate de presa internațională.
