Toate categoriile

Noutăți legate de Programul pentru creșterea natalității, anunțate de ministrul Gabriela Firea

Programul Național Social pentru Creșterea Natalității, derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prinde viteză, asigură ministrul Gabriela Firea, într-un anunț publicat pe pagina sa de Facebook. „Accelerăm pentru analiza dosarelor, transmiterea și semnarea contractelor și pentru comandarea voucherelor”, spune ministrul, care...

Românii ar putea primi sprijin financiar pentru montarea panourilor fotovoltaice

Programul demarat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care românii ar putea primi sprijin financiar pentru montarea panourilor fotovoltaice, este încadrat în schema Repower EU din PNRR. Ministrul Marcel Boloș a explicat, la Antena 3 CNN, că proiectul se află în dezbatere publică și urmează...

Date publicate de Comisia Europeană: România, al doilea mare exportator de grâu din UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2022/23, care a început la 1 iulie 2022, au ajuns la data de 19 martie anul curent la 22,13 milioane de tone, în creştere cu 8% faţă de cele 20,52 milioane de tone de grâu...

Marcel Ciolacu: „Unde a fost Consiliul Concurenţei când a văzut că cineva ocupă 80% din piaţă, având un preţ redus?”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reproşat, miercuri, Consiliului Concurenţei că a permis unei companii să ocupe 80% din piaţa asigurărilor RCA, practicând preţuri reduse. Întrebat, la Europa FM, ce părere are despre opinia Consiliului Concurenţei conform căruia o plafonare a preţurilor RCA ar trebui acompaniată...

Adolescenți reținuți după ce au spart două școli

Patru adolescenți au fost reținuți după ce ar fi spart doua școli din județul Olt. Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, au reușit să fure prelungitoare, cabluri electrice și bare de fier. Sesizarea privind furturile a fost făcută în urmă cu două...

Accident grav pe A3

Un bărbat de 63 de ani a murit şi o femeie a fost rănită, miercuri după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, la coborârea de pe autostrada A3, la Nădăşelu, judeţul Cluj. Accidentul s-a produs la ieşirea de pe...

Liderul PSD: „Dacă în acest moment luăm ad-litteram ce ne-am asumat în PNRR depopulăm Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Justiția, toate serviciile”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, la Europa FM, că Guvernul trebuie să găsească soluția de mijloc între PNRR și realitatea din România în privința pensiilor de serviciu, pentru dacă se va respecta „ad-litteram” ce scrie în PNRR atunci se vor „depopula” instituțiile de siguranță și ordine publică,...

Noua ambasadoare a SUA în România, în vizită la Patriarhul Daniel

Miercuri, 22 martie 2023, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Kathleen Kavalec, noua ambasadoare a Statelor Unite ale Americii în România. Potrivit unui comunicat de presă al Patrarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe noul ambasador...

Marcel Ciolacu: „În condițiile actuale, eu nu văd premisele unor alegeri anticipate”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, la Europa FM, că nu împărtășește opinia liderului UDMR privind organizarea de alegeri parlamentare anticipate în acest an.  „In conditiile actuale, eu nu vad premisele unor alegeri anticipate. Daca decizia unei coalitii este de a avea alegeri anticipate, cred ca...

Câciu: Cred că cel mai târziu săptămâna viitoare va fi aprobată hotărârea de Guvern cu privire la piaţa asigurărilor

Guvernul va aproba cel mai târziu săptămâna viitoare hotărârea cu privire la asigurări, a anunțat ministrul de Finanţe, Adrian Câciu. Ministrul de Finanţe a fost întrebat dacă este o măsură sustenabilă cea propusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca toate companiile de asigurări să...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ploaie ușoară
7.8 ° C
8.3 °
7 °
79 %
3.6kmh
100 %
D
9 °
lun
7 °
mar
13 °
mie
15 °
J
9 °

Opinii