Marți încep negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea noului guvern. Discuţiile ar putea dura trei-patru săptămâni, după cum a anunţat chiar Nicuşor Dan.
PNL, USR şi UDMR s-au declarat deschise participării la viitoarea guvernare, însă PSD urmează să ia luni o decizie în acest sens.
Social-democraţii sunt dispuşi să susţină în Parlament un guvern minoritar, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, între care continuarea investiţiilor în infrastructura de transport şi menţinerea veniturilor românilor.
Sorin Grindeanu a aprecizat că a primit mandat deschis de negociere cu celelalte formaţiuni politice şi a dat asigurări că orice eventuală decizie, dacă partidul va intra sau nu la guvernare, va fi luată ulterior în forurile statutare ale PSD, potrivit Radio România Actualități.