Gabriela Firea, lideră a PSD București și europarlamentar, a anunțat marți că a transmis o scrisoare comisarului European pentru pregătire, gestionarea situațiilor de criză și egalitate, Hadja Lahbib, în care solicită eforturi comune pentru prevenirea și combaterea cazurilor de violență domestică.
Demersul vine după ce Teodora Marcu, o tânără mamă de 23 de ani, a fost împușcată mortal în București de un bărbat împotriva căruia depusese nenumărate plângeri.
„E nevoie de implicarea tuturor statelor Uniunii Europene în campanii de prevenire a violenței domestice. De asemenea, victimele trebuie protejate cu orice preț, uneori chiar și fără voia lor, când judecata le este tulburată de traume. Sunt mai importante viața și viitorul lor,” a scris Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.
„Cred că orice mamă din România, de fapt orice femeie, a fost șocată de atacul brutal, deosebit de grav, din cartierul Cosmopolis. Imaginile sunt greu de privit, iar familia tinerei ucise trăiește o dramă. Pentru fetița care și-a văzut mama împușcată, viața nu va mai fi la fel și nu va putea înțelege de ce. Nici în poveștile cu mafioți nu am auzit de asemenea cruzime. Și nu mai putem vorbi de iubire pasională, când ajungi să apeși pe trăgaci, ci de boală. Tragic este că nimeni nu a luat atitudine până să se întâmple asta,” a mai scris Gabriela Firea.
Europarlamentarul mai adaugă că „Poate că avem cu toții o parte de vină, în acest caz extrem de violent. A început să ne lipsească spiritul civic, preferăm să ne vedem de drum dacă asistăm la o agresiune, ne spunem că nu e treaba noastră când vedem un abuz, râdem când vedem oameni batjocoriți sau ni se pare normal că o femeie trebuie «cumințită»”.