Ministerul Educației și Cercetării și Federația Română de Baseball și Softball au încheiat un protocol prin care se introduce în școli disciplina sportivă Baseball5 – un sport urban, dinamic, cu reguli simple și practicat fără echipament specializat. Adică fără bâte de baseball și chiar și fără mănuși. Mingea e ușoară, de cauciuc și se lovește cu mâna. În plus, terenul e mic și se poate amenaja/desena în curtea școlii.
Baseball5 este o versiune simplificată de baseball și softball. Implică, după cum arată și numărul, două echipe a câte cinci jucători (și trei rezerve) și se joacă pe un teren mic. Jucătorii lovesc mingea cu palma, alergă între baze și încearcă să înscrie puncte.
Protocolul de colaborare intitulat „Educație prin Baseball5 în învățământul preuniversitar” vizează promovarea unei educații fizice moderne și accesibile în unitățile de învățământ preuniversitar din România, prin introducerea disciplinei sportive Baseball5. Profesorii de sport din școli urmează a fi instruiți în direcția predării noii discipline. „Prin această inițiativă, România face un pas important în direcția alinierii la tendințele internaționale în domeniul educației sportive și încurajează practicarea sportului de masă într-un mod accesibil și atractiv pentru tânăra generație” se precizează într-un comunicat emis de Federația Română de Baseball și Softball.