Rusia poate reveni în competițiile internaționale de hochei pe gheață, a decis TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a pronunțat o decizie prin care anulează suspendarea dictată de Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF) împotriva reprezentativelor Rusiei. Astfel, echipele naționale ruse primesc dreptul de a reveni imediat în competițiile internaționale, inclusiv la Campionatele Mondiale.

Contextul deciziei
Rusia fusese exclusă din toate competițiile organizate de forul internațional în urma izbucnirii conflictului din Ucraina (februarie 2022). Deși în iulie 2026 Consiliul IIHF a decis prelungirea interdicției pentru sezonul 2026/2027 invocând motive de securitate.

Instanța de arbitraj a dat câștig de cauză Rusiei, considerând că federația internațională nu a adus suficiente dovezi pentru a justifica temerile legate de securitate. Decizia TAS se aplică imediat, deși instanța nu a precizat clar dacă sportivii ruși vor evolua sub steag neutru sau în ce condiții exacte se va face participarea.

Reacția IIHF: Dezamăgire și dificultăți organizatorice
Federația Internațională de Hochei pe Gheață a emis un comunicat oficial prin care își exprimă dezamăgirea profundă față de verdictul TAS, subliniind că măsurile luate anterior aveau rolul de a proteja siguranța participanților.

Cu toate acestea, IIHF a anunțat că va respecta autoritatea TAS, avertizând însă că reintegrarea imediată a Rusiei generează provocări logistice majore. Potrivit forului internațional, schimbările de ultim moment presupun mai multe eforturi. Primul ar fi revizuirea formatelor și a programului pentru competițiile deja programate. Apoi trebuie realizată o nouă și dificilă coordonare privind transportul, cazarea și măsurile de securitate ale sportivilor ruși.

În plus, hotărârea TAS afectează nu mai puțin de cinci competiții programate anul viitor: Campionatul Mondial de seniori (masculin), Campionatul Mondial de juniori, Campionatul Mondial feminin și Campionatele Mondiale la categoriile U18 (masculin și feminin).

Articole similare

Ultimele Articole