Prinţul Harry se lansează în coaching și va promova sănătatea mintală

Prinţul Harry se lansează în coaching și va promova sănătatea mintală

Prinţul Harry al Marii Britanii va deveni primul director de impact al start-up-ului BetterUp Inc.

Start-up-ul din San Francisco oferă angajaţilor servicii de coaching şi asistenţă în domeniul sănătăţii mintale, potrivit Reuters.

Decizia a fost anunţată la aproximativ o lună după ce Prinţul Harry, nepot al reginei Elisabeta a II-a, şi soţia lui americană, Meghan, au anunţat că nu îşi vor mai relua rolurile de membri activi ai casei regale britanice.

Prinţul Harry a vorbit de multe ori în public despre modul dificil în care a gestionat durerea provocată de moartea mamei lui, prinţesa Diana, decedată în 1997 în urma unui accident de automobil.

Start-up-ul BetterUp, înfiinţat în 2013, a lansat o aplicaţie mobilă care îi conectează pe utilizatori la servicii de coaching, consiliere psihologică şi programe de mentorat. Aplicaţia este folosită de peste 300 de companii, inclusiv de Chevron, Snap Inc şi AT&T WarnerMedia.

În noul său rol, Prinţul Harry va fi coach și va promova sănătatea mintală. De asemenea,  va contribui la extinderea listei de oameni care activează în domeniul coaching-ului şi de clienţi ai companiei, printre alte activităţi, potrivit unui mesaj publicat pe blogul oficial al firmei.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
12.4 ° C
12.7 °
11.1 °
91 %
2.6kmh
20 %
vin
14 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii