Guvernul a aprobat joi deschiderea unui punct internaţional de trecere a frontierei de stat pentru persoane şi mărfuri şi a unui punct vamal pe Aeroportul Tuzla din judeţul Constanţa.
Acestea vor funcţiona în subordinea Biroului vamal de frontieră Constanţa Sud.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura se impune în contextul necesităţii existenţei unui aeroport deschis traficului internaţional care să permită operarea, în condiţii optime de siguranţă şi eficienţă, a aeronavelor care desfăşoară activităţi de zbor pentru deservirea unor obiective strategice pentru economia naţională situate în afara apelor teritoriale ale României din Marea Neagră.
Aeroportul Tuzla este cuprins în documentul strategic care stă la baza dezvoltării infrastructurii aeroportuare până la orizontul de timp 2030 – Master Planul General de Transport al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016.
„Actul normativ prevede că toate spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control la punctul de trecere a frontierei de stat şi la punctul vamal de frontieră se asigură, cu titlul gratuit, de către administratorul Aeroportului Tuzla”, se arată în comunicatul menționat.