Ministrul Energiei: România s-ar confrunta cu un risc major de blackout și de „pauperitate energetică” dacă ar închide centralele pe cărbune

Ministrul Energiei: România s-ar confrunta cu un risc major de blackout și de „pauperitate energetică” dacă ar închide centralele pe cărbune

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România s-ar confrunta cu un risc major de blackout și de „pauperitate energetică” dacă ar închide centralele pe cărbune fără a avea pregătite soluții alternative solide.

Declarațiile sale vin în contextul presiunilor de la nivel european pentru accelerarea tranziției verzi și reducerea emisiilor poluante. „Eu am ajuns ca ministru al Energiei să găsesc o soluție prin care până la finalul anului să negociez cu cei de la Comisia Europeană pentru a prelungi capacitățile de producție a energiei bazate pe cărbune, până când vom construi noi facilități, bazate pe gaz, pentru a nu lăsa România fără energie electrică”, a declarat Bogdan Ivan la Digi24.

Ministrul a precizat că planul autorităților este să mențină în funcțiune „trei grupuri mari” de producție pe cărbune și să păstreze încă „două în revizie tehnică”, astfel încât acestea să poată fi activate rapid în caz de avarii. Această măsură, susține Ivan, este singura care poate garanta siguranța sistemului energetic național în următorii ani.

„Am arătat foarte clar cum România poate să ajungă în pauperitate (n.r. sărăcie) energetică sau chiar în blackout, în situația în care închide aceste centrale, mai ales în perioada de iarnă, când nu avem solar, nici eolian, iar acest lucru poate duce la o blocare a României. Acest studiu a stat la baza negocierii”, a adăugat ministrul.

Potrivit estimărilor Ministerului Energiei, centralele pe cărbune vor rămâne indispensabile cel puțin până în 2027, moment la care sunt așteptate să intre în funcțiune noi unități pe gaz, precum cele de la Iernut și Mintia. În lipsa acestora, România ar rămâne vulnerabilă, mai ales în sezonul rece, când producția de energie regenerabilă scade semnificativ.

„Acest lucru, până când vom termina centralele de la Iernut și Mintia. Pe simulările noastre vorbim de minimum 2 ani de zile, să păstrăm aceste centrale. Ținta e să reducem în 2029. Răspunsul va fi până la finalul acestei săptămâni. Suntem presați de timp”, a spus ministrul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.7 ° C
18.8 °
16.1 °
48 %
3.1kmh
0 %
J
17 °
vin
27 °
S
28 °
D
29 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii