Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor fi susținuți financiar

Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor fi susținuți financiar

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, susținerea financiară a absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională – în valoare de 2.000 de lei și la examenul național de Bacalaureat – în valoare de 5.000 de lei).

„Mă bucur că, deși țara este încă sub efectul măsurilor fiscal-bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susținere a tinerilor de excepție.

Așa cum am mai declarat, domeniul educației-cercetării a trecut de furtuna fiscal-bugetară, iar acum, odată ce am implementat atât reforme necesare – care, prin schimbări paradigmatice, ne pun pe o traiectorie de modernizare decisivă -, cât și măsuri fiscal-bugetare – care ne-au salvat salariile și bursele în 2025 -, este timpul pentru stabilizare și creștere”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, potrivit unui comunicat remis presei.

În sesiunile din vara acestui an (iunie – iulie), 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat (32 la sesiunea iunie 2025, unul în sesiunea specială și 9 la examenul de Bacalaureat german, sesiunea iunie 2025), iar 85 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională, conform TVR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
2.8 ° C
3.3 °
0.1 °
82 %
1.5kmh
92 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii