Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrage atenția că respectarea unor reguli simple poate face diferența între un incident minor și o situație de urgență gravă.
În cazul în care ești surprins de viscol sau rămâi înzăpezit, specialiștii recomandă să tragi pe dreapta, să pornești luminile de avarie și să semnalizezi prezența autoturismului, de exemplu cu o cârpă colorată, preferabil roșie, legată de antenă. Este important să suni la 112 și să aștepți intervenția echipajelor de salvare.
Nu părăsi mașina pentru a căuta ajutor decât dacă acesta se află foarte aproape, la mai puțin de 90 de metri, sau dacă observi o clădire în care te poți adăposti imediat.
Pentru a menține căldura, pornește motorul timp de aproximativ 10 minute la fiecare oră, dar nu uita să cureți periodic țeava de eșapament de zăpadă. Deschide ușor o fereastră pentru ventilație, pentru a preveni intoxicația cu monoxid de carbon.
Pe timp de noapte, aprinde luminile din interior pentru a fi mai ușor observat de salvatori, însă cu atenție la consumul bateriei. Evită să adormi, mișcă-te pentru a-ți menține temperatura corporală și asigură-te că cel puțin o persoană rămâne trează, pentru a putea semnala echipelor de intervenție.
Recomandări înainte și în timpul deplasării
IGSU subliniază importanța pregătirii înainte de plecare. Verifică din timp starea drumurilor, folosește cu prioritate rutele principale și pregătește un rucsac de urgență. Este recomandat să circuli doar pe timpul zilei, să nu pleci singur și să anunți o persoană apropiată despre traseul ales și programul estimat.
Îmbrăcămintea adecvată, hidratarea, alimentația și odihna sunt esențiale în sezonul rece. Dacă te simți rău sau situația devine periculoasă, cere ajutor și apelează 112 în caz de urgență.
În situația în care este necesar să ieși din mașină, fii extrem de atent la suprafețele acoperite cu gheață. Evită apropierea de linii electrice căzute sau deteriorate, care pot reprezenta un risc major de electrocutare, și ferește-te de ramuri, copaci sau bucăți de gheață ce se pot desprinde și cădea.
Măsurile complete de prevenire și recomandările pentru sezonul rece sunt reunite în Ghidul pentru vreme de iarnă, disponibil pe platforma de pregătire a populației fiipregatit.ro. Respectarea acestor sfaturi poate contribui semnificativ la siguranța ta și a celor din jur în condiții de iarnă severă.


