VIDEO: Percheziții la Primăria Sectorului 3 și la domiciliul edilului. Robert Negoiță la DNA pentru audieri

VIDEO: Percheziții la Primăria Sectorului 3 și la domiciliul edilului. Robert Negoiță la DNA pentru audieri

Unul dintre cei mai longevivi primari din Capitală, Robert Negoiță, a ajuns la sediul DNA. Procurorii au făcut percheziții la Primăria Sectorului 3 și la locuința edilului, într-un dosar de abuz în serviciu. Negoiță ar fi acuzat că a construit drumuri din bani publici fără a avea documente legale. Mai mult, una dintre noile străzi este pe un teren care îi aparține fratelui său. Robert Negoiță s-a apărat chiar în timp ce procurorii îi verificau biroul.

Robert Negoiță a urcat, din nou celebrele scări ale sediului DNA și răspunde întrebărilor procurorilor. De la prima oră, oamenii legii au descins la sediul Primăriei Sectorului 3 și la domiciliul edilului. Se fac verificări într-un dosar în care primarul Negoiță este acuzat de abuz în serviciu. „Nu cred că am greșit, dar dacă am greșit vom vedea.”, a declarat edilul.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2017–2025, primăria condusă de Negoiță ar fi asfaltat și construit mai multe drumuri din bani publici, fără documentația legală necesară. O lucrare ar fi fost realizată în favoarea fratelui său, Ionuț Negoiță, dezvoltator imobiliar în Capitală. Robert Negoiță a venit cu o reacție chiar în timpul perchezițiilor, într-o conferință de presă la sediul primăriei.

„Varianta legală este să facem documentație de urbanism, să facem exproprieri și după aceea să construim. Din cauza faptului că noi avem toate documentațiile de urbanism blocate de aproxiamtiv 4 ani la Primăria Generală, noi nu putem..noi nu putem să ne facem treaba în mod legal”, a declarat Robert Negoiță, în cadrul unei conferințe de presă.

Ancheta DNA în care este vizat primarul Robert Negoiță ar fi început în anul 2025. Cercetările au fost inițial in rem, după ce anchetatorii au fost sesizați de presupusele fapte ale edilul. Mai exact, despre drumul construit pe un teren privat al fratelui său, pentru a facilita accesul către un complex imobiliar.

„În sectorul condus de Negoiță, dezvoltarea imobiliară a părut mereu mai importantă decât respectarea legilor și siguranța cetățenilor. Felul în care Primăria Sectorului 3 a gestionat extinderea accelerată a orașului ascunde nereguli extrem de grave”, se arată în documentarul Recorder.

La mai puțin de o săptămână după publicare, tot Recorder relata faptul că DNA a descins la Primăria Sectorului 3 și a solicitat documente privind construcția drumului. Printre cei care au depus plângere pe numele primarului Negoiță este chiar actualul consilier al premierului Bolojan, Vlad Gheorghe, un susținător aprig al președintelui Nicușor Dan.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
8.1 ° C
8.3 °
7.7 °
87 %
5.1kmh
100 %
J
8 °
vin
6 °
S
7 °
D
6 °
lun
1 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii