Liderul PSD, Sorin Grindeanu, atac furibund la Bolojan la întâlnirea cu primarii. A da oameni afară nu este reformă!

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, atac furibund la Bolojan la întâlnirea cu primarii. A da oameni afară nu este reformă!

Prezent la întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Asociației primarilor de Comune din România, președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat pe Bolojan că ceea ce face prin pachetul de reformă a administrației locale  „nu este nicio reformă și nu ar trebui să fie niciun titlu de glorie în a da oameni afară”.

„Asta nu e reformă, ci doar o formă de înșelătorie ieftină la adresa populației.” arată Grindeanu. Liderul PSD subliniază că „indiferent cât vor încerca unii viteji să mimeze sacrificiul pe altarul reformei, eu vă spun că acest pachet este negociat și închis de luni de zile. Și va merge înainte, dar în condiții corecte.”

Grindeanu este de părere că măsurile trebuie să vizeze și administrația centrală. “Era absolut incorect ca tot efortul să fie pus doar pe administrația locală, de unde s-a tot tăiat de-a lungul timpului.” a spus Sorin Grindeanu.

În plus, președintele PSD a subliniat ferm că fondurile destinate comunelor vor rămâne acolo, în urma insistenței social democraților. „Înghețarea investițiilor ar fi fost un act de sabotaj economic și social pe care nu ni-l permitem! Cu atât mai mult cu cât economia este – de facto- în recesiune!” a afirmat Grindeanu, citat de ştiripesurse.ro.

„Cheltuirea corectă a banului public, stoparea risipei sau integritatea în funcția publică nu trebuie să fie lucruri opționale. Indiferent că suntem de stânga sau de dreapta, acestea sunt lucrurile pe care întreaga societate le cere. Și aici – cred că trebuie să vorbim deschis despre pachetul de măsuri referitoare la administrație, pe care Guvernul urmează să-și angajeze răspunderea. Și sper că observați că folosesc termenul de ”măsuri” și nu de ”reformă”, pentru că nu este nicio reformă și nu ar trebui să fie niciun titlu de glorie în a da oameni afară. Da – restructurările sunt absolut necesare acolo unde schemele au fost supraîncărcate, dar majoritatea dintre dumneavoastră ați luat măsuri fără să vă zică nimeni de la centru cum să vă faceți treaba în propria gospodărie. Nu puteam fi de acord cu tăieri paușal care dădeau bine pe hârtie și la PR-ul personal, dar apoi se traduceau în costuri mult mai mari pentru bunuri și servicii prin externalizarea unor servicii publice esențiale. Asta nu era reformă, ci doar o formă de înșelătorie ieftină la adresa populației. Și da – indiferent cât vor încerca unii viteji să mimeze sacrificiul pe altarul reformei, eu vă spun că acest pachet este negociat și închis de luni de zile. Și va merge înainte, dar în condiții corecte. În primul rând – măsurile vor viza și administrația centrală. Era absolut incorect ca tot efortul să fie pus doar pe administrația locală, de unde s-a tot tăiat de-a lungul timpului. Este nevoie ca lucrurile să fie corect împărțite între local și central și mă bucur că am reușit să impunem acest lucru. Apoi, vreau să vă spun ferm că nimeni nu se va atinge de fondurile destinate comunelor! Și, din discuțiile pe care le-am avut cu partenerii de guvernare, punctul nostru de vedere a fost- în sfârșit- înțeles!

Înghețarea investițiilor ar fi fost un act de sabotaj economic și social pe care nu ni-l permitem! Cu atât mai mult cu cât economia este – de facto- în recesiune! Tocmai de aceea, trebuie ca investițiile să continue pentru ca locurile de muncă pentru mediul de afaceri mic și mijlociu să nu se piardă! De aceea, bugetul de stat trebuie să conțină toate sumele astfel încât alocările pentru PNDL, Anghel Saligny și PNRR care au generat și generează cel mai amplu val de investiții publice în rural din România să continue și în 2026. Și da- nu doar că toate aceste programe trebuie să continue, dar trebuie să asigurăm și plata la zi a facturilor. Aceste lucruri sunt de bun-simț și trebuie făcute. Da- trebuie să asigurăm cu prioritate finanțarea pentru toate programele existente, dar și pentru finalizarea PNRR. Nu ne permitem întârzieri și amânări.

Dar- în același timp, vreau să fiu foarte clar cu încă un aspect. Toți banii din taxele și impozitele locale trebuie să rămână la dumneavoastră! Dacă oamenii din comunitățile dvs plătesc mai mult, atunci acești bani trebuie să se întoarcă acolo și să fie folosiți pentru investiții locale. Repet – acest lucru este obligatoriu! Pentru că altfel, va fi foarte greu să susținem un buget care nu ține cont de nevoile autorităților locale!

De aceea, în final – vă propun, ca ultim exercițiu de sinceritate, să recunoaștem acolo unde am greșit cu toții, să îndreptăm lucrurile cât mai rapid, să luăm măsurile corecte care se impun, să folosim mai mult mintea și mai puțin toporul și să refacem relația de colaborare între centru și teritoriu”, a spus Sorin Grindeanu în discursul său de la întâlnirea cu Asociația primarilor de Comune din România și premierul Ilie Bolojan.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.7 ° C
1.2 °
0.1 °
73 %
4.1kmh
100 %
mar
1 °
mie
6 °
J
8 °
vin
10 °
S
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii