Primăria Municipiului Bucureşti a început, luni, cea mai mare campanie de conştientizare şi prevenire a consumului de droguri, prin care autorităţile trag un semnal de alarmă asupra pericolului major pe care îl reprezintă consumul de stupefiante.
Potrivit iniţiatorilor, pe ecranele din mijloacele de transport în comun (STB, metrou), în presă şi pe reţelele de socializare va rula, pe parcursul întregului an, un clip video de impact, cu viaţa la răscruce a unui adolescent pus în faţa unei alegeri: drogurile sau viaţa. Campania este susţinută de mai multe instituţii, dar şi de persoane publice.
Potrivit sursei citate, tot în cadrul campaniei, de săptămâna viitoare, la sediul Dalles se va juca piesa de teatru „În ceaţă”, la care vor participa gratuit elevii din zeci de şcoli şi licee. Spectacolul va fi urmat de o sesiune de discuţii, cu întrebări şi răspunsuri, între adolescenţi poliţişti, psihologi, specialişti ai instituţiilor partenere.
Primăria Capitalei mai informează că s-au alăturat demersului Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA), Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor (ANPCDDA), Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), STB, Metrorex, dar şi persoane publice, între care Carmen Tănase, Alina Sorescu, Simona Pătruleasa, Ozana Barabancea, Mihai Petre, Romaniţa Iovan, Monica Anghel, Tily Niculae, Diana Bişinicu, Eugenia Şerban, Răzvan Fodor, Mirela Vesca.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei precizează că au iniţiat acest demers pentru că doresc „o comunitate sigură, sănătoasă şi un viitor pentru copii”. „Trebuie să fim cu toţii conştienţi că drogurile sunt cel mai mare pericol al societăţii noastre, în acest moment. Şi doar împreună îl putem învinge!”, mai afirmă iniţiatorii.

