Târg special de Dragobete, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din Capitală

Între 19 și 21 februarie 2026, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din Capitală se va desfășura un târg special, dedicat tradiţionalei sărbători de Dragobete.

Evenimentul este organizat de MADR alături de Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, în cadrul proiectului „Poftim, din România!”, a anunțat marți instituția.

„Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să descopere şi să achiziţioneze produse agroalimentare autohtone, tradiţionale, aduse direct de la producători: fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate, carne şi preparate din carne, peşte şi produse din peşte, precum şi produse artizanale din lavandă. Toate acestea reflectă diversitatea şi calitatea produselor obţinute în gospodăriile şi fermele din România”, informează un comunicat de presă al MADR.

Expozanţii vor pune la dispoziţia consumatorilor o gamă diversificată de produse tradiţionale şi locale, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării, provenind din judeţele: Argeş, Braşov, Brăila, Buzău, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vâlcea.

Totodată, vizitatorii vor avea posibilitatea de a alege produse atestate în cadrul sistemelor de calitate europene, care contribuie la promovarea României peste hotare, precum Magiun de prune Topoloveni – Indicaţie Geografică Protejată (judeţul Argeş) şi Telemea de Sibiu – Indicaţie Geografică Protejată (judeţul Sibiu).

„Aceste produse reprezintă repere de bună practică pentru producătorii care urmăresc obţinerea recunoaşterii la nivel european, generând valoare adăugată şi consolidând identitatea zonelor din care provin, acolo unde tradiţia şi legătura cu arealul geografic sunt păstrate şi transmise din generaţie în generaţie”, susţin reprezentanţii MADR.

Noua ediţie a târgului de produse tradiţionale va fi deschisă între orele 9.00 și 19.00.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale valorifică măiestria gospodarilor

Printre noutăţile acestei ediţii se regăsesc gustările din şorici de porc, lactatele de specialitate 100% româneşti, naturale şi integrale de la Lăptăria cu Caimac, care completează oferta târgului cu preparate apreciate pentru calitate şi savoare.

De asemenea, participanţii sunt invitaţi să descopere frumuseţea portului tradiţional românesc, prin creaţiile realizate de apreciatul meşter popular Dan Ciucan din judeţul Gorj, promovând astfel valorile autentice şi patrimoniul cultural naţional.

„Prin acest eveniment, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale valorifică măiestria gospodarilor noştri şi îndeamnă la preţuirea roadelor pământului, aducând în inima oraşului farmecul nealterat al satului”, au mai transmis reprezentaţii instituţiei.

Lansat în 2023 cu ocazia Zilei Naționale a României, proiectul „Poftim, din România!” este o iniţiativă menită să promoveze produsele agroalimentare româneşti şi munca producătorilor locali.

Proiectul a fost conceptul astfel încât să poată fi extins la nivelul întregii țări, pentru a încuraja consumul de produse agroalimentare româneşti. Astfel, consumatorii au certitudinea că pot achiziționa produse de calitate, cu trasabilitate demonstrată, care încurajează totodată consumul direct de la ferme, prin lanțuri scurte alimentare.

Articole similare

Ultimele Articole