Un minor și un adult, exploatați prin muncă forțată la o fermă de animale

Un minor și un adult, exploatați prin muncă forțată la o fermă de animale

Doi membri ai aceleiași familii, în vârstă de 31, respectiv 54 de ani au fost reținuți de procurorii DIICOT după ce ar fi exploatat prin muncă un adult și o minoră în vârstă de 15 ani.

Cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și supunerea la muncă forțată sau obligatorie.

Faptele ar fi avut loc la o fermă de animale de la periferia municipiului Iași. Anchetatorii susțin că victimele ar fi fost recrutate prin înșelăciune și obligate să muncească zilnic în condiții grele, fără a primi bani.

Anchetatorii au stabilit că suspecții, în vârstă de 31 și 54 de ani profitau de vulnerabilitatea și lipsa de educație a victimelor pentru a le menține într-o stare de dependență totală. În timp ce adultul era obligat să îngrijească singur zeci de animale de la primele ore ale dimineții până noaptea târziu, minorul era supus unor munci fizice care îi depășeau cu mult capacitățile de dezvoltare.

Comunicatul DIICOT

“Din actele de urmărire penală  a rezultat că,  în primăvara anului 2023,  prin inducere în eroare cu privire la remunerația pe care urma să o primească și cu privire la condițiile de lucru, precum   și profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla, inculpatul în vârstă de 54 de ani a recrutat o persoană vătămată majoră, pe care a adăpostit-o la o fermă de animale situată la periferia municipiului Iași, unde, prin constrângere  și împotriva voinței  sale, a exploatat-o prin supunere la executarea unor munci în mod forțat.

De asemenea, în luna ianuarie 2026,  tot prin inducere în eroare cu privire la plată și condițiile de muncă, precum și profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla, inculpatul în vârstă de 31 de ani a recrutat o persoana vătămată minoră,  în vârstă de 15 ani, pe care a adăpostit-o la aceeași fermă, în scopul exploatării prin muncă.

Victima majoră a fost obligată să muncească șapte zile pe săptămână,  de la ora 07:00 până noaptea târziu, îngrijind singur un număr considerabil de animale (cai, vaci, porci, oi), fără remunerație. Persoana vătămată a fost ținută într-o stare de dependență și cvasi-captivitate, inculpatul în vârstă de 54 de ani, profitând de analfabetismul și lipsa de educație a victimei pentru a-i impune un regim de viață sub limita demnității umane, privându-l inclusiv de acces la igienă elementară și încălzire.”

În ceea ce privește minora, anchetatorii au stabilit că aceasta a prestat activități mult peste posibilitatea vârstei, ea având obligația de a curăța grajdurile și de a hrăni animalele, aproximativ 30 de vaci și 50 de oi, la un saivan situat la 20 de minute de mers pe jos, programul zilnic fiind de la ora 07:00 la ora 19:00.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
14.7 ° C
15.5 °
13.8 °
53 %
2.6kmh
0 %
J
15 °
vin
14 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii