Clima Pământului a intrat într-o veritabilă „stare de urgență”, avertizează Organizația Națiunilor Unite (ONU), într-un nou raport care subliniază că dezechilibrele climatice actuale nu au precedent în istoria modernă a observațiilor. Potrivit experților, aproape toți indicatorii climatici majori, de la temperaturile globale și nivelul oceanelor până la concentrațiile de gaze cu efect de seră, au atins niveluri alarmante.
Raportul, realizat în colaborare cu Organizația Meteorologică Mondială(OMM), care este agenția meteorologică a ONU, evidențiază faptul că temperatura medie globală continuă să crească într-un ritm accelerat. Ultimii ani se numără printre cei mai calzi înregistrați vreodată, iar tendința nu dă semne de încetinire. Această încălzire globală este alimentată în principal de activitățile umane, în special arderea combustibililor fosili și defrișările.
Raportul anual al OMM privind „starea climei globale„, publicat luni, a evidențiat, de asemenea, impactul în 2025 al valurilor de căldură intense, ploilor abundente, incendiilor de vegetație, secetei, cicloanelor tropicale, furtunilor și inundațiilor, inclusiv decese pe scară largă și pierderi economice uriașe.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că clima globală se află într-o „stare de urgență„. „Planeta Pământ este împinsă dincolo de limitele sale„, a spus el. „Fiecare indicator climatic cheie clipește în roșu.„, a declarat Antonio Guterres.
Oficialii ONU subliniază că fereastra de oportunitate pentru a limita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice se îngustează rapid. Ei cer acțiuni urgente și coordonate din partea guvernelor, companiilor și societății civile pentru reducerea emisiilor și accelerarea tranziției către energie curată.
