Conform unui proiect de lege inițiat și semnat de peste 100 de parlamentari, atribuțiile de control în ceea ce privește verificarea asigurării obligatorii a locuințelor, vor fi transferate de la primării către Poliția Română și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Polițiștii vor putea aplica amenzi cetățenilor care nu au plătit asigurarea obligatorie a locuinței.
Ce prevede proiectul
Potrivit propunerii, polițiștii ar urma să verifice dacă proprietarii de locuințe dețin polița de asigurare obligatorie și să aplice sancțiuni în cazul nerespectării legii. Amenzile ar rămâne în intervalul actual, între 100 și 500 de lei.
Verificarea existenței asigurării va fi digitalizată, prin colaborarea între instituții. Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) pune la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne, prin mijloace electronice, informații privind existența polițelor de asigurare obligatorie. Accesul la date se va face prin sisteme informatice securizate pe baza unui protocol între MAI, ASF și PAID.
Cine a inițiat proiectul
Proiectul nu aparține unui singur parlamentar, ci este o inițiativă colectivă semnată de peste 100 de deputați și senatori, proveniți din mai multe partide politice. Printre primii semnatari se numără Mircea Abrudean, Vasile Blaga, Cătălin-Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache.
Motivația inițiatorilor
Inițiatorii susțin că sistemul actual, în care primăriile sunt responsabile de verificări, nu funcționează eficient. Lipsa unor baze de date integrate și resursele administrative limitate au dus la un nivel scăzut de conformare, în condițiile în care asigurarea locuințelor este obligatorie prin lege.
”În practică, administrațiile publice locale nu dispun de baze de date integrate privind polițele de asigurare, mecanisme administrative de verificare sistematică a situației juridice a locuințelor, structuri operative dedicate pentru exercitarea unor activități de control de asemenea amploare. În plus, evoluțiile legislative recente au condus la reducerea efectivelor poliției locale și ale altor structuri operative ale administrațiilor publice locale, ceea ce face și mai dificilă exercitarea unor atribuții suplimentare de control”, arată autorii proiectului.
Potrivit acestora, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor trebuie realizate de instituții care dispun de competențe generale de control și de structuri operative capabile să aplice regimul contravențional în mod eficient.
Context
Legea privind asigurarea obligatorie a locuințelor este în vigoare de mai mulți ani, însă aplicarea sancțiunilor a fost sporadică. În practică, niciun primar nu și-a amendat cetățenii în mai bine de 15 ani de când a devenit operațional sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, din considerente electorale. O premieră a fost înregistrată la finele anului trecut, când au fost aplicate amenzi mai multor proprietari de locuințe din Corbeanca, județul Ilfov.
Proiectul vine în contextul preocupărilor legate de riscurile naturale, precum cutremurele sau inundațiile.
Stadiul actual
În prezent, proiectul se află în procedură parlamentară și nu a fost încă adoptat. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să treacă de ambele camere ale Parlamentului și să fie promulgat.
Câți români au asigurarea obligatorie pentru locuință
Conform Libertatea.ro, din cele peste 9,7 milioane de locuințe înregistrate în România, doar 2,3 milioane au o asigurare PAD (Poliță de Asigurare împotriva Dezastrelor). Aceasta înseamnă că aproximativ 7,4 milioane de proprietari riscă să primească amenzi.
Costul și acoperirea asigurării PAD
În prezent, polița obligatorie PAD costă 130 de lei pentru locuințele din materiale moderne și 50 de lei pentru cele din chirpici. Acoperirea maximă este de 100.000 de lei, respectiv 50.000 de lei. Asigurarea acoperă strict riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren.
Compania care vinde polițe obligatorii pentru locuințe, PAID România, și-a dublat profitul în ultimul an
PAID România a declarat în 2025 un profit net de peste 64 milioane de lei, comparativ cu 29 milioane de lei în anul precedent, asta și pentru că despăgubirile plătite de asigurator au fost mai mici și mai puține.
Conform Profit.ro, reducerea cheltuielilor cu despăgubirile a condus la scăderea ratei daunei de la 7,9% în 2024 la 3,8%. La sfârșitul anului 2025, portofoliul cuprindea 2.389.124 polițe în vigoare, în creștere față de anul precedent. Gradul de cuprindere în asigurare la nivel național a fost de 24,57%, cu diferențe semnificative între regiuni. Primele subscrise în anul 2025 au totalizat 299,483 milioane de lei, de la 293,453 milioane de lei în 2024.
Societatea nu va acorda dividende pentru anul 2025, ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administrație din data de 30.12.2024, când s-a hotârât neacordarea de dividende pentru exercițiile financiare 2024-2026.
