Cerul Capitalei a fost iluminat azi-noapte de un incendiu izbucnit la CET București Vest. Au ars transformatoare, echipamente aferente staţiilor electrice interne și vreo 30 de tone de ulei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pompierii au controlat situația și focul nu s-a extins la clădiri din jurul centralei. Efectele incendiului se manifestă însă în sistem, unde mii de blocuri nu au apă caldă. În plus, fluctuaţiile de tensiune apărute în urma incendiului de la CET Vest au dat peste cap şi câteva semafoare importante din oraș.
Ajuns la fața locului chiar în timpul nopții, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a dispus măsuri urgente de limitare a efectelor incidentului. „Am dispus intervenții imediate pentru limitarea efectelor incidentului, menținerea continuității în alimentarea cu energie termică și electrică și pregătirea reluării în siguranță a activității”, a anunțat în cursul nopții ministrul Energiei, într-o postare pe Facebook.
Potrivit liui Ivan, alimentarea cu energie electrică a Bucureștiului nu este pusă în pericol, însă a avertizat în legătură cu riscul întreruperii furnizării apei calde în cartiere precum Militari și Drumul Taberei.
Electrocentrale București (ELCEN) a comunicat că funcţionarea CET Bucureşti Vest este oprită temporar din cauza incendiului, consumatorii arondaţi fiind preluaţi de CET Grozăveşti pentru asigurarea continuităţii furnizării agentului termic.
Potrivit Termoenergetica, citată de Digi24, zona afectată este chiar mai mare. „Sunt afectate Sectoarele 5, 6 total și parțial Sectoarele 1 și 2, în zonele: Bulevardul Banu Manta, Șoseaua Nicolae Titulescu, Calea Griviței, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Calea Floreasca, Nicolae Caramfil, Calea Dorobanților, Șoseaua Ștefan cel Mare, Strada Mașina de Pâine, Bulevardul Lacul Tei”, a precizat compania.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a oferit informații legate de modul de gestionare a incendiului și a precizat că au luat foc două transformatoare, apoi uleiul, care a ars controlat, sub supravegherea pompierilor, sosiți la fața locului cu opt autospeciale. Au lipsit roboții specializați în astfel de intervenții, aceștia fiind „trimiși la mentenenanță, în țară”, conform spuselor șefului DSU.
Deși de-a lungul timpului au fost emise mesaje în sistemul RO-Alert, de această dată el nu a fost folosit. Focul a fost departe de case și fumul nu a fost suficient de dens.
Semafoarele au luat-o razna
Fluctuațiile de tensiune cauzate de explozia transformatoarelor s-au resimțit în tot orașul. Zone întregi au avut întreruperi, ce e drept de scurtă durată, în furnizarea electricității. Aceste fluctuații au afectat sistemele de semaforizare, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei. „Nu funcţionează semafoarele în intersecţiile Giurgiului-Toporași, IC. Brătianu – Corneliu Coposu, Calea Victoriei – Splaiul Independenței, Eroii Sanitari – Școala 150, Ștefan cel Mare – Barbu Văcărescu, Kiseleff – Primo Nebiolo, Giulești – Constructorilor, Crângași – Ceahlău, Jiului – Natației şi Colentina – Sportului”, au anunțat dimineață polițiștii.
Cauzele incendiului
Din primele evaluări tehnice, cauza incidentului a fost un defect electric apărut în staţia de 6 kV din incinta CET Bucureşti Vest, a comunicat ELCEN. „În această staţie se afla inclusiv tabloul de comandă pentru tensiunea de curent continuu, care asigură alimentarea sistemelor de protecţie electrică. În urma incendiului, acest tablou a fost avariat, ceea ce a condus la scoaterea din funcţiune a protecţiilor electrice şi, implicit, la propagarea defectului în cascadă către staţia de 6 kV servicii generale şi către cele două transformatoare de 110/6 kV, unde s-au produs, de asemenea, incendii”, a precizat ELCEN, citată de ProTV.
