Eveniment: Bucureștiul se pregătește să devină un hub al explorării spațiale

Bucureștiul va găzdui, în perioada 7–9 mai 2026, cea de-a patra ediție a SpaceFEST, un festival dedicat explorării spațiale, organizat în campusul Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, prin Facultatea de Inginerie Aerospaţială, în parteneriat cu Agenţia Spaţială Română şi Agenţia Spaţială Europeană, organizează SpaceFEST 2026, considerat cel mai amplu eveniment dedicat explorării spaţiale din Europa Centrală şi de Est. Ediţia din acest an aduce o premieră pentru România: participarea lui Charles Duke, unul dintre cei doar 12 oameni care au păşit pe Lună. Fost membru al misiunii Apollo 16, Duke este: unul dintre puţinii astronauţi care au ajuns pe suprafaţa lunară; cel mai tânăr astronaut care a păşit vreodată pe Lună.

La eveniment va participa şi Nicole Stott, astronaut NASA cu peste 100 de zile petrecute în spaţiu. Aceasta este cunoscută atât pentru activitatea sa tehnică, cât şi pentru componenta artistică a misiunilor sale, fiind prima persoană care a realizat o pictură în acuarelă în spaţiu.

Trei zile dedicate explorării cosmosului

Campusul universităţii se va transforma timp de trei zile într-un centru dedicat tehnologiei şi explorării spaţiale, reunind: cercetători; specialişti din industrie; studenţi; publicul larg. Programul include: expoziţii de tehnologie aerospaţială; simulatoare de zbor şi experienţe interactive; demonstraţii de robotică; lansări de rachete; activităţi educaţionale pentru copii şi tineri; experienţe de realitate virtuală şi augmentată dedicate explorării cosmosului.

Un punct central al ediţiei îl reprezintă Summitul European SpaceFEST, platformă de dialog dedicată industriei aerospaţiale din România şi Europa. În cadrul summitului vor fi abordate teme precum: cercetarea în domeniul spaţial.

Articole similare

Ultimele Articole